Sanatate

Covid-19 în SUA – Trump i-a avertizat pe americani să se pregătească pentru „cea mai grea săptămână”. Peste 300.000 de cazuri şi circa 8.500 de decese

Preşedintele Donald Trump i-a avertizat pe americani să se pregătească pentru „cea mai grea săptămână”, după ce numărul de cazuri de infectare cu Covid-19 a depăşit 300.000 şi au fost înregistrate circa 8.500 de decese.

Trump a avertizat că următoarele două săptămâni vor fi „cele mai grele” în lupta SUA pentru a combate coronavirusul şi a spus că va trimite mii de militari în statele americane cele mai afectate, precum şi ajutoare medicale, pentru a le sprijini, potrivit news.ro.

„Aceasta va fi probabil cea mai grea săptămână, între săptămâna asta şi săptămâna viitoare, şi vor fi multe morţi, din păcate, dar mult mai puţine decât dacă asta nu ar fi fost făcut, dar vor fi”, a declarat Trump, sâmbătă, la o conferinţă susţinută la Casa Albă

Preşedintele a proclamat hidroxiclorochina drept antidot pentru Covid-19. Substanţa folosită pentru tratarea Ebola ar putea fi „unul dintre elementele importante care pot schimba jocul”, a spus el, însă nu există dovezi că acesta ar fi tratamentul. 

„Trebuie să redeschidem ţara. Nu vrem să facem asta pentru luni şi luni şi luni”, a mai spus el.

New York este regiunea cea mai afectată din SUA, cu mai mult de 113.000 de cazuri şi 3.500 de decese înregistrate de la depistarea coronavirusului aici. Acesta reprezintă aproximativ un sfert din totalul deceselor înregistrat în Statele Unite. În ultimele 24 de ore, aici au fost înregistrate 630 de decese. 

Guvernatorul Andrew Cuomo a mulţumit Chinei pentru ventilatoarele trimise şi anunţat că statul pe care îl conduce a primit 1.000 de astfel de echipamente din partea miliardarilor Joseph şi Clara Tsai şi a fondatorului Alibaba, Jack Ma.

Articole recente

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

8 minute ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

9 minute ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

14 minute ago

Romgaz a reziliat contractul cu DURO FELGUERA pentru CTE Iernut

Romgaz a reziliat contractul cu DURO FELGUERA pentru CTE Iernut, potrivit informaţiilor transmise BVB. ROMGAZ…

23 de minute ago

BCE a menţinut nemodificate dobânzile dar nu a oferit indicii privind viitoarele decizii de politică monetară

Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut nemodificate dobânzile, la reuniunea de politică monetară de joi,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More