Banci

Credere: Curtea Constituţională va analiza marţi modificările la Legea dării în plată, care permit reechilibrarea contractelor de credit

Modificările la Legea dării în plată, care permit reechilibrarea contractelor de credit prin intermediul instanţelor de judecată, vor fi analizate marţi de către judecătorii Curţii Constituţionale, informează Asociaţia Credere pentru Informarea, Consilierea şi Educarea Consumatorilor.

În acest context, Credere a transmis către CCR un memoriu în sprijinul constituţionalităţii legii.

“Parlamentul României adopta în aprilie 2020 modificări la Legea 77/2016 privind darea în plată, având la bază îndrumările Curţii Constituţionale cuprinse în istorica decizie nr. 731/2019. Prin această decizie magistraţii CCR au reţinut modalitatea eronată în care instanţele de judecată au soluţionat dosarele pe darea în plată, în detrimentul împrumutaţilor, cu consecinţe dramatice asupra vieţii justiţiabililor, sporind neîncrederea în actul de justiţie din România. Interpretările eronate ale instanţelor de judecată au vizat noţiunea de impreviziune cuprinsă în legea dării în plată. În acest context, Parlamentul a instituit prin lege criterii de impreviziune, adică au fost determinate acele situaţii de dezechilibru existente în materia contractelor de credit”, precizează Credere printr-un comunicat.

Potrivit sursei citate, Legea dării în plată a fost contestată de către entităţile bancare în circa 2000 de dosare, acesta fiind cel mai contestat act normativ din istoria Curţii Constituţionale din România.

“Cifrele sunt surprinzătoare, întrucât impactul estimat la nivelul sistemului bancar este unul nesemnificativ. Potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României către Credere, în perioada mai 2016 – aprilie 2020 au apelat la Legea dării în plată 9500 de debitori. După adoptarea modificărilor de către Parlament, în perioada mai 2020 – februarie 2021, numai 728 de împrumutaţi au accesat prevederile legii dării în plată”, precizează sursa citată.

Astfel, Credere arată că miza termenului de marţi este foarte mare: o soluţie de constituţionalitate asupra modificărilor operate la legea dării în plată ar asigura un climat de previzibilitate actului de justiţie, acordând împrumutaţilor (în special celor cu credite în franci elveţieni) posibilitatea de a obţine o soluţie reală de reechilibrare a contractului de credit prin intermediul instanţei de judecată.

“Legea dării în plată, sub rezerva îndeplinirii unor condiţii, conferă împrumutaţilor posibilitatea de a obţine în instanţă adaptarea contractelor de credit sau, în subsidiar, transferul dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat către bancă, cu consecinţa ştergerii datoriei”, se mai arată în comunicatul citat.

Asociaţia Credere pentru Informarea, Consilierea şi Educarea Consumatorilor a fost înfiinţată în anul 2018, la iniţiativa unui grup de consumatori care în ultimii 11 ani s-au implicat în demersuri ce au avut drept obiectiv protejarea intereselor consumatorilor de servicii financiar-bancare.

Articole recente

Nicuşor Dan: Este total aberant ca în legea actuală pensia pe care o ia magistratul să fie cât salariul

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că este total…

6 minute ago

Germania: Guvernul a aprobat proiectul de buget pentru 2026, ce prevede investiţii record

Cabinetul german a aprobat miercuri proiectul de buget pentru 2026 ce prevede investiţii record de…

9 minute ago

Roxana Caliminte: UE cumpără energie din SUA de 750 mld $. România tace

Uniunea Europeană a anunțat că va cumpăra energie din Statele Unite în valoare de 750…

40 de minute ago

Electrica avea de primit 2 miliarde de lei la finalul primului trimestru în baza schemei de plafonare-compensare

Electrica avea de primit două miliarde de lei la finalul primului trimestru din acest an…

43 de minute ago

Raport KMG: Volumul de prelucrare la rafinăriile Petromidia și Vega a crescut, în primul semestru 2025 cu 60,7%

Volumul de prelucrare la rafinăriile KMG International (Petromidia, Vega) din România a crescut, în primul…

47 de minute ago

Şedinţa coaliţiei: Pachetul 2 de măsuri de reformă urmează să fie aprobat după rectificarea bugetară (surse Agerpres)

Coaliţia de guvernare a stabilit miercuri ca pachetul 2 de măsuri de reformă să fie…

53 de minute ago

This website uses cookies.

Read More