Banci

Credere: “Raiffeisen Bank, pierde definitiv un proces cu ANPC -nu mai puțin de 14.000 clienți afectați și un prejudiciu creat debitorilor de peste 10 milioane de euro”

Raiffeisen Bank, acuzată de practici comerciale incorecte, pierde definitiv un proces cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor; nu mai puțin de 14.000 clienți afectați și un prejudiciu creat debitorilor de peste 10 milioane de euro, potrivit estimărilor realizate de Raiffeisen în iulie 2020, a transmis Credere într-un comunicat.

Asociaţia susţine: “Prin operațiuni de restructurare a unor contracte de credit încheiate anterior anului 2010, profitând de starea de vulnerabilitate a debitorilor aflați în dificultate de plată, Raiffeisen Bank a majorat semnificativ dobânzile pe toată perioada contractuală, sub promisiunea eliminării unor comisioane care, în fapt, au fost introduse în rata de dobândă aferentă creditului. Pe cale de consecință, pentru o facilitate acordată debitorului pe o perioadă scurtă de timp (6 luni), acesta urma să plătească o rata a dobânzii majorată cu 20% pentru toată perioada contractuală rămasă până la scadență.

 

Practica băncii a fost sancționată de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor prin Ordinul emis de Președintele ANPC nr. 280/09.07.2014, în conformitate cu Legea 363/2007 privind practicile comerciale incorecte. Raiffeisen Bank a contestat Ordinul respectiv, iar prin hotărâri succesive ale Curții de Apel București (sentința civilă nr. 952/17.03.2017), respectiv ale Înalte Curți de Casație și Justiție (decizia civilă nr. 647/06.02.2020), instanțele de judecată au constatat caracterul legal al măsurii dispuse de ANPC, banca având obligația de a returna către debitorii afectați sumele de bani achitate în plus cu titlu de dobândă, de la momentul operațiunii de restructurare și până în prezent.

Credere a avut recent o întrevedere cu conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, primind asigurări că autoritatea va depune toate diligențele pentru implementarea de către Raiffeisen Bank a hotărârii definitive pronunțate de către instanța de judecată. Potrivit surselor oficiale, prejudiciul ar depăși semnificativ estimarea realizată de Raiffeisen la 10 milioane de euro, din moment ce Ordinul nr. 280/09.07.2014 se aplică tuturor celor 14.000 de clienți afectați, indiferent de statusul contractului de credit: activ sau inactiv”.

View Comments

Articole recente

Donald Trump va avea o întâlnire cu Keir Starmer în Scoţia, situaţia din Gaza şi relaţiile comerciale pe agendă

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni luni cu premierul britanic Keir Starmer la staţiunea…

36 de minute ago

Comerţ: Acordul UE-SUA aduce o stabilitate temporară, dar rămâne dezechilibrat, atenţionează Parisul

Acordul comercial încheiat de Statele Unite şi Uniunea Europeană, care prevede tarife vamale de 15%…

38 de minute ago

Şeful Heineken salută acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană

Producătorul olandez de bere Heineken a salutat luni acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea…

42 de minute ago

Beijingul, iritat de întâlnirea din India între preşedintele ceh şi Dalai Lama

China a exprimat ''opoziţia sa fermă'' faţă de întâlnirea din India dintre preşedintele ceh Petr…

54 de minute ago

Phenianul respinge ideea unui dialog inter-coreean

Phenianul nu are "niciun motiv" de a relua dialogul diplomatic cu Seulul, a declarat luni…

o oră ago

Google nu a avertizat 10 milioane de persoane despre cutremurul din Turcia (BBC)

Google a recunoscut că sistemul său de avertizare timpurie în caz de cutremur nu a…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More