Banci

Credere solicită Ministerului Finanțelor Publice demararea unui control tematic la băncile comerciale privind suspendarea plăţii ratelor 

ASOCIAŢIA CREDERE pentru informarea, consilierea şi educarea consumatorilor  solicită Ministerului Finanțelor Publice demararea unui control tematic la băncile comerciale,  în contextul în care OTP Bank încalcă Ordonanța de Urgență a Guvernului 37/2020 privind suspendarea plății ratelor, încasând sume necuvenite de la consumatorii din România, potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei.

La sesizarea membrilor asociației, Credere a realizat o analiză asupra modului în care băncile din România pun în aplicare măsura de suspendare a plății ratelor, adoptată de către Guvern în luna martie, în contextul pandemiei de coronavirus.

Credere explică: «Potrivit dispozițiilor OUG 37/2020, suspendarea plății ratelor presupune un cost suplimentar pentru împrumutat, acesta fiind mai ridicat pentru creditele de consum decât în cazul creditelor ipotecare. Chiar dacă majoritatea băncilor par a respecta prevederile legale în vigoare, OTP Bank a reîncadrat creditele de nevoi personale garantate cu ipotecă în categoria creditelor de consum, fapt care presupune aplicarea formulei „dobândă la dobândă” și sporirea ilicită a sumelor pe care banca le va încasa de la împrumutat, în paguba acestuia.

Având în vedere că actul normativ menționat anterior nu instituie nicio sancțiune pentru băncile comerciale care acționează contrar prevederilor legale, precum și faptul că Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nu i-au fost conferite pârghiile necesare pentru a sancționa astfel de derapaje evidente, considerăm că este de datoria Ministerului Finanțelor Publice să repare această nedreptate. Suntem mâhniți să constatăm faptul că, într-un moment extrem de delicat pentru întreaga societate, anumite instituții de credit încearcă să profite de pe urma consumatorilor și contribuie prin acest comportament neetic la rostogolirea neîncrederii în industria bancară din România».

Asociația Credere pentru Informarea, Consilierea și Educarea Consumatorilor a fost înființată în anul 2018, la inițiativa unui grup de consumatori care în ultimii 10 ani s-au implicat activ în demersuri care au avut drept obiectiv protejarea intereselor consumatorilor de servicii financiar-bancare. Membrii fondatori ai asociației Credere au peste 20 de ani de experiență în materie de protecție a consumatorilor de servicii financiar-bancare, fiind licențiați în economie și drept.

 

Articole recente

Parlament-moţiune de cenzură/Grindeanu: Românii nu ne-au ales pentru a flutura demisia pentru ping-pong politic; nu ne lăsăm şantajaţi

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…

44 de minute ago

Grecia/ Fraudarea ajutoarelor agricole europene, “o problemă cronică” (premierul grec)

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat duminica aceasta că fraudarea ajutoarelor agricole europene constituie "o…

58 de minute ago

Bumbacul indian este scutit de taxe, însă măsura ar putea să submineze cererea internă (analiză)

India a decis să prelungească suspendarea taxelor de import pentru bumbac până la sfârşitul anului,…

59 de minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul de reformă a sănătății – respinsă

Moțiunea de cenzură 'Demisia Guvernului Bolojan - cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate,…

o oră ago

Ucraina lovește infrastructura petrolieră „strategic importantă” din Rusia, confirmă Statul Major General

Forțele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Ilsky din regiunea Krasnodar Krai din Rusia și…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More