Banci

Credit Suisse ar putea fi supusă unor măsuri disciplinare, potrivit autorităţii de reglementare financiară din Elveţia

Autoritatea de reglementare financiară elveţiană FINMA ia în considerare dacă să ia măsuri disciplinare împotriva managerilor Credit Suisse, după ce a doua mare bancă din Elveţia a trebuit să fie salvată săptămâna trecută de UBS, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Preşedintele FINMA, Marlene Amstad, a declarat pentru ziarul elveţian NZZ am Sonntag că ”este încă deschisă” posibilitatea să fie iniţiate noi proceduri, dar principalul accent al autorităţii de reglementare este pe ”faza de tranziţie a integrării” şi ”menţinerea stabilităţii financiare”.

UBS a fost de acord în urmă cu o săptămână să cumpere Credit Suisse pentru 3 miliarde de franci elveţieni (3,26 miliarde de dolari),într-un acord sub formă de acţiuni, şi să-şi asume pierderi de până la 5 miliarde de franci, într-o fuziune concepută de autorităţile elveţiene într-o perioadă de turbulenţe în sectorul bancar global.

Credit Suisse a refuzat duminică să comenteze comentariile preşedintelui FINMA, atunci când a fost solicitat de Reuters un răspuns.

Întrebată dacă FINMA încearcă să tragă la răspundere actualii manageri ai Credit Suisse pentru prăbuşirea celei de-a doua bănci ca mărime din Elveţia, Amstad a spus că ”explorează opţiunile”.

”CS a avut o problemă culturală, care s-a tradus într-o lipsă de responsabilităţi”, a spus Amstad, citată de NZZ, adăugând: ”Au fost făcute numeroase greşeli de-a lungul mai multor ani”.

FINMA a desfăşurat şase ”proceduri publice de executare” împotriva Credit Suisse în ultimii ani, a spus Amstad.

”Am intervenit şi am folosit cele mai puternice instrumente ale noastre”, a spus ea despre măsurile anterioare.

Amstad a apărat, de asemenea, decizia Elveţiei de a reduce la zero obligaţiuni de tipul AT1 în valoare de 16 miliarde de franci elveţieni, ca parte a fuziunii de salvare.

”Instrumentele AT1 prevăd contractual că vor fi anulate integral în cazul unui eveniment declanşator, în special acordarea unui sprijin guvernamental extraordinar”, a spus Amstad.

Articole recente

Guvernul vrea să instituie premiul naţional ,,Ambasador Mihnea Constantinescu” pentru merite deosebite în combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură

Guvernul vrea să instituie premiul naţional ,,Ambasador Mihnea Constantinescu" pentru merite deosebite în combaterea antisemitismului,…

3 ore ago

Grupul AVAX a semnat un contract de 673,5 milioane de euro pentru centrala electrică de la Mintia, de 1.750 MW

AVAX Group anunță că a semnat un contract cu Mass Group Holding (MGH) Group pentru…

4 ore ago

Elena Maria Sava va exercita atribuţiile preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în locul lui Sorin Gal

Elena Maria Sava, director general al Direcţiei Generale inspecţie şi supraveghere teritorială a activităţilor miniere…

4 ore ago

Ion Cupă – numit preşedinte al Autorităţii Vamale Române

Ion Cupă a fost  numit preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Vamale…

4 ore ago

Nicoleta Cârciumaru a fost numită preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Nicoleta Cârciumaru a fost numită preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale…

4 ore ago