Burse/Investitii

Creșterea costurilor și scăderea nivelului comisioanelor au făcut ca un număr important de brokeri să își înceteze activitatea

Creșterea costurilor și scăderea nivelului comisioanelor au făcut ca un număr important de brokeri să își înceteze activitatea, în ultimii zece ani, arată Raportul Autorității de Supraveghere Financiară privind stabilitatea piețelor financiare nebancare, publicat recent.

Acesta arată: “La sfârșitul anului 2008 erau înregistrați în Registrul CNVM 858 de intermediari care puteau să desfășoare servicii de investiții financiare: 72 de societăți de servicii de investiții financiare autorizate de CNVM, 13 instituții de credit autohtone, 659 de firme de investiții din state membre și 114 instituții de credit din state membre.

Totuși, numărul de intermediari cu contribuție efectivă semnificativă la volumele de tranzacționare ale Bursei de Valori București era mult mai redus, fiind compus în principal din SSIF-urile și instituțiile de credit locale.

La acea dată, activitatea firmelor de investiții și instituțiilor de credit din state membre pe piața locală era mai redusă, însă s-a amplificat semnificativ pe măsura trecerii timpului.”

Potrivit ASF, piața locală a serviciilor de investiții financiare s-a consolidat semnificativ în intervalul analizat (2008-2018), ca urmare a presiunii exercitate de tendința permanentă de reducere a costurilor de tranzacționare pentru investitori și de nivelul relativ redus al valorii tranzacționate: “În măsura în care cerințele legislative la nivel european și internațional au evoluat și au devenit tot mai numeroase și mai complexe, aceasta a indus o creștere a costurilor de conformare din partea intermediarilor și a necesarului de capital din perspectiva riscului operațional. Totodată, costurile de operare au crescut și ca urmare a creșterii costului cu forța de muncă și a echipamentelor tot mai sofisticate și performante necesare derulării în condiții optime și de siguranță a activităților uzuale. Această dublă presiune (creșterea costurilor și scăderea nivelului comisioanelor) a făcut ca un număr important de intermediari să își înceteze activitatea.”

ASF mai arata ca structura operațiunilor pe piața bursieră locală a fost în permanență dominată de tranzacțiile cu acțiuni (acestea au deținut mereu peste jumătate din valoarea totală tranzacționată), chiar dacă temporar s-au manifestat creșteri ale volumelor de tranzacționare cu obligațiuni, unități de fond, produse structurate sau alte instrumente financiare.

Pentru o lungă perioadă de timp piața reglementată a avut și un segment de piață la termen (atât la Bursa de Valori București, cât și la bursa de la Sibiu, ulterior absorbită de cea dintâi) pe care se puteau tranzacționa contracte futures și opțiuni. Și aceste instrumente au fost oprite de la tranzacționare ca urmare a volumelor și interesului din partea investitorilor tot mai reduse și a costurilor în creștere generate de noile prevederi legislative aplicabile la nivel european. Deși valoarea tranzacțiilor pe segmentul principal al Bursei de Valori București a fost mai mare în 2018 comparativ cu începutul perioadei analizate (+64%), aceasta este în continuare redusă comparativ cu maximul atins anterior crizei financiare globale (anul 2007) și în scădere chiar comparativ cu anii anteriori (ex. anul 2014), mai arata Autoritatea.

Potrivit BVB, pe piata mai activeaza, acum, 29 de intermediari.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

17 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

17 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

18 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

18 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

18 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

19 ore ago

This website uses cookies.

Read More