Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzTendinţa de creştere a preţului oţelului în Europa ar urma să continue, după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a dus la scăderea livrărilor, la probleme logistice, la sancţiuni şi la majorarea preţurilor energiei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Rusia este al cincilea producător global de oţel, în timp ce ce Ucraina este pe locul 14t. Împreună, cele două ţări sunt responsabile pentru o cincime din importurile către UE.
În ultimele trei săptămâni, preţurile de referinţă pentru rulourile laminate la cald în Europa au urcat cu aproape 40%. Şi în America de Nord şi în China au crescut preţurile, dar cu 7-8%.
“Cu certitudine preţurile vor creşte în continuare pe termen scurt. Estimăm un avans până la finalul lunii, apoi şi în aprilie. Aprovizionarea a fost întreruptă în Europa şi va dura ceva timp până se va rezolva”, susţine analistul Kaye Ayub de la firma de consultanţă MEPS International.
Chiar dacă sancţiunile occidentale nu se referă în mod special la companiile de oţel din Rusia, problemele logistice şi impactul sancţiunilor au afectat livrările şi afacerile.
În plus, piaţa oţelului din Europa este afectată majorarea preţurilor energiei, din cauza conflictului.
Unele companii din Spania, cum ar fi ArcelorMittal şi Acerinox, au redus producţia după începerea războiului, în timp ce în Germania firma Lech-Stahlwerke a oprit producţia.
În februarie, producţia de oţel brut în UE a scăzut cu 2,2% faţă de luna precedentă.
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
Fostul preşedinte Traian Băsescu, afirmă, referindu-se la alegerile parlamentare din 28 septembrie, din Republica Moldova,…
Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…
Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…
O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…
This website uses cookies.
Read More