Burse/Investitii

Creşteri semnificative ale indicilor BVB, după anunțul lui Trump privind tarifele

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a început în creştere pe toţi indicii şedinţa de joi, iar rulajul se cifra, după 15 minute de la deschidere, la 13,343 milioane de lei (2,68 milioane euro), din care 11,71 milioane lei (2,35 milioane euro) tranzacţii cu acţiuni.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 4,20%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, era în creştere cu 4,12%. În jurul orei 12, creșterea BET era de 3,14%, iar a BET-Plus, de 3,10%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 2,88%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, era pe plus cu 3,32%, în jurul prânzului.

Pieţele bursiere întreaga lume au reacţionat pozitiv la anunţul preşedintelui Donald Trump că suspendă, pe o perioadă de 90 de zile, unele taxe vamale care vizează alte ţări, cu excepţia Chinei, pentru a acorda timpul necesar oficialilor SUA pentru a negocia cu ţările implicate.

În Europa, bursele au început şedinţa de tranzacţionare cu creşteri semnificative, recuperând o parte din pierderile din ziua precedentă. Astfel, indicele CAC-40 al Bursei de Valori din Paris a crescut cu 6,28 % în deschidere, recuperând cele 3,34 procente pierdute miercuri, şi s-a situat la 7.294,01 puncte, potrivit agenţiei EFE.

Bursa de Valori din Londra a început şedinţa cu o puternică tendinţă de creştere, avansând cu 5,88%. Indicele principal, FTSE-100, se situa, în deschidere, la 8.130,66 puncte (plus 5,88%), însă, de când Trump a anunţat taxele, a pierdut 7,34%.

Indicele DAX 40 al Bursei din Frankfurt a crescut în deschidere cu 8,2%, până la 289 puncte.

Şi Bursa de la Milano a început pe verde şedinţa de joi, indicele FTSE MIB apreciindu-se cu 8,14% la câteva minute de la deschidere.

Articole recente

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…

2 minute ago

Ministrul Mediului despre fondurile neatrase de Apele Române: Este o crimă pentru comunităţile expuse la inundaţii

Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…

4 minute ago

Euronext continuă demersurile pentru achiziţionarea Bursei din Atena

Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…

o oră ago

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

2 ore ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

2 ore ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More