Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzEdward Cretescu
Orice restricţii şi prevederi care nu sunt aliniate cu cele internaţionale afectează competitivitatea industriei IT româneşti pe piaţa globală, a declarat, luni, într-un comunicat de presă, preşedintele ANIS, Edward Creţescu,
“Pentru industria de IT din România este important ca Guvernul să înţeleagă că orice restricţii şi prevederi care nu sunt aliniate cu cele internaţionale ne afectează competitivitatea pe piaţa globală. Am atras atenţia de multe ori că pierdem startup-urile inovatoare în stadii incipiente de dezvoltare, pentru că aleg să meargă în ţări care favorizează dezvoltarea lor accelerată, prin mijloace moderne de finanţare. Ne mândrim cu unicorni, cu fondatori de origine română, dar ce folos dacă aduc valoare adăugată şi plătesc taxe în alte jurisdicţii. La fel, ne plângem că nu avem mai multă inovaţie în România, dar nu prioritizăm industriile cu valoare adăugată mare, cum este cea de IT, care deja este un contributor major la buget. În acelaşi timp, dacă se păstrează IMCA (impozitul pe cifra de afaceri, n.r.) şi simultan sunt plafonate deducerile de cheltuieli în relaţie cu entităţi afiliate, care furnizează companiilor locale patente, know-how, tehnologie, nu facem decât să lovim în competitivitatea companiilor de IT”, a afirmat Creţescu.
În viziunea organizaţiei, proiectul de lege pentru stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (parte din Pachetul 2 de măsuri propuse de Guvern) în forma care se discută încă între partidele din coaliţia de guvernare riscă să aibă un impact negativ major asupra industriei de IT.
Astfel, după ce Guvernul a propus eliminarea IMCA, în prezent se discută păstrarea acestei taxe nocive pentru companiile mari din România, care exportă, asigură locuri de muncă şi sunt deja mari contributori la bugetul de stat. “Apoi, se reduce deductibilitatea cheltuielilor în relaţiile cu entităţi afiliate, o măsură care împovărează companiile exclusiv din cauza incapacităţii administraţiei de a aplica o legislaţie deja existentă. Ambele propuneri vor avea un impact negativ major asupra companiilor mari. În acelaşi timp, în forma actuală, proiectul loveşte în mecanismele de finanţare ale startup-urilor inovatoare”, se arată în comunicat.
ANIS, în consultare cu organizaţii din ecosistemul de start-up-uri, a propus grupurilor parlamentare amendarea acestui proiect.
“Singura veste bună din pachet părea să fie eliminarea IMCA, după ce a devenit clar că veniturile bugetare suplimentare sunt extrem de mici, în timp ce impactul negativ asupra companiilor mari, româneşti şi internaţionale, este semnificativ. Păstrarea acestei taxe ar lovi în egală măsură companiile româneşti mari, cât şi companiile internaţionale care asigură locuri de muncă în România, ambele categorii fiind deja contributori majori la bugetul de stat. Considerăm că această taxă trebuie eliminată definitiv”, notează asociaţia de profil.
Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte start-up- urilor, prevederile propuse vor avea un impact negativ asupra ecosistemului local de tehnologie şi inovaţie, prin crearea unor bariere artificiale în finanţarea acestor afaceri, dar şi a companiilor inovatoare în etapa critică a dezvoltării lor.
“Împrumuturile de tip CLA reprezintă un pilon esenţial în finanţarea companiilor aflate la început de drum, oferind flexibilitatea necesară pentru atragerea de capital în lipsa altor structuri juridice avansate. Prevederi precum conversia impusă şi interdicţia de a restitui împrumuturi către acţionari, asociaţi sau afiliaţi cât timp activul net este sub jumătate din capitalul social riscă să elimine instrumente critice pentru dezvoltarea startup-urilor. În egală măsură, acestea transmit un semnal negativ investitorilor privaţi, descurajând capitalul de risc şi predictibilitatea investiţiilor. În forma propusă, investitorii ar fi obligaţi să îşi convertească împrumuturile în condiţii complet diferite de cele agreate contractual, fără a respecta mecanismele de protecţie negociate prin contract. În lipsa unor garanţii de stabilitate şi securitate juridică, apetitul investitorilor pentru finanţarea companiilor româneşti va scădea, cu efect direct asupra capacităţii acestora de a creşte şi de a concura internaţional”, notează ANIS.
Specialiştii din cadrul organizaţiei profesionale consideră că limitarea finanţărilor prin mecanisme de protecţie negociate contractual ar descuraja implicarea fondurilor de investiţii şi business angels în susţinerea ecosistemului local, într-un context în care legislaţia românească nu oferă mecanisme moderne utilizate în alte state, precum clase multiple de acţiuni.
De asemenea, modificarea regimului aplicabil deducerilor de cheltuieli exclusiv în relaţiile cu entităţi afilitate este problematică în lipsa unui fundament economic sau juridic solid, şi fără claritate în raport cu aplicarea efectivă.
“Normele existente în cadrul legislativ actual (preţuri de transfer, raportări DAC6, impozitul minim global) aliniate la standardele europene şi OCDE, oferă instrumentele necesare pentru prevenirea abuzurilor. Ceea ce este esenţial este o administraţie fiscală modernizată – digitalizată şi eficientă – capabilă să le aplice consecvent şi echitabil, fără a penaliza în bloc companiile conforme. Introducerea unui plafon pentru deductibilitate ar crea o sancţiune arbitrară şi disproporţionată şi ar discrimina contribuabilii în funcţie de structura grupului, încălcând principiile neutralităţii fiscale, proporţionalităţii şi legalităţii. În plus, impactul asupra marilor contribuabili – care reprezintă un segment esenţial pentru veniturile bugetare şi investiţiile străine directe – ar putea fi semnificativ negativ. O astfel de abordare reduce atractivitatea mediului de afaceri, introduce impredictibilitate fiscală şi contravine obiectivelor unei economii deschise, competitive şi orientate spre creştere sustenabilă”, se menţionează în comunicat.
ANIS este asociaţia reprezentativă a industriei de IT din România, ce are peste 150 de companii-membre.
Conducerea Safetech Innovations S.A. informează piață cu privire la faptul că, în data de 29.08.2025,…
Orice restricţii şi prevederi care nu sunt aliniate cu cele internaţionale afectează competitivitatea industriei IT…
One United Properties (BVB: ONE), principalul dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și…
Menținerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA), concomitent cu introducerea unei noi taxe pe…
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 1,045 miliarde lei la bănci, prin două emisiuni de…
Salt Bank actualizează pachetul business: clienții beneficiază acum de zero costuri și 1% cashback. Este…
This website uses cookies.
Read More