Politica

Crin Antonescu: Am luat decizia suspendării pentru că oameni politici au formulat critici la adresa candidaturii mele

Am luat decizia suspendării pentru că oameni politici au formulat critici la adresa candidaturii mele, a declarat Crin Antonescu aseară, la Antena 3, adăugând că toți liderii partidelor politice au fost în contact cu el. “Săptămâna aceasta, pe 8-9 ianuarie,  vor avea loc discuții. Nu au de ce să mă invite la ședință, nu sunt membru al coaliției”.

Acesta a explicat: “Decizia suspendării mele se bazează pe nevoia de clarificare și de adaptare la realitatea politică pe care o trăim. Eu nu am spus altceva decât că suspend acordul dintre mine, candidat comun desemnat printr-un act politic, și partenerii mei, până când nu clarificăm două lucruri: data alegerilor prezidențiale și angajamentul forțelor politice care m-au propus candidat comun, sau nu, în acest demers.

Am simțit această nevoie pentru că oameni politici au formulat nu doar îndoieli chiar și critici la adresa acestei candidaturi.

Este spre binele tuturor, este spre binele viitorului candidat, că voi fi eu sau altul. Partidele urmează să valideze această hotărâre sau să ia alta. Decizia candidaturii a fost pusă sub semnul întrebării de domnul Dâncu, de domnul Ponta. Nu doresc decât o clarificare rapidă.

Politicienii momentului s-au întors un pic în timp, odată cu anularea alegerilor, parcă nu știu ce s-a întâmplat la alegeri. Eu contribui la revenirea în realitatea lui ianuarie 2025. Am văzut reacțiile partidelor și poziția premierului. Înțeleg că în cursul acestei săptămâni lucrurile se vor clarifica și după aceea într-un timp rezonabil vor avea și forurile partidelor unde vor spune opiniile și se vor lua niște decizii. Să știm încotro merge sau cum ne vedem fiecare de drum. Eu pot să mai aștept, dar partidele nu au acest drept să întârzie pentru că ele conduc o țară în derivă”.

Întrebat dacă ar dori explicații mai solide din partea liderilor în legătură cu anularea alegerilor, Crin Antonescu a spus: “Aștept și eu, cum așteaptă oricine, cât de multe informații ni se pot da despre acest lucru. Mai ales că există o consecință gravă: realinierea la startul alegerilor prezidențiale atunci când vor avea loc. Dacă, de exemplu, Călin Georgescu mai poate participa la aceste alegeri. Asta ne va spune tot CCR. Sunt lucruri importante care nu țin doar de soarta personală a cuiva, ci de calitatea și impasul democrației românești și de cum noi trecem peste această traumă”.

 

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

3 minute ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

18 minute ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

2 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

2 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

3 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More