Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a desfășurat în 2025 o amplă activitate de control, vizând atât securitatea echipamentelor, cât și verificarea respectarii obligațiilor de către operatorii telecom.
Potrivit lui Cristin Popa, directorul executiv al Direcţiei Executive Monitorizare si Control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii(ANCOM), au fost efectuate peste 5.400 de controale, în urma cărora s-au aplicat aproape 1.000 de amenzi, în valoare totală de peste 5,1 milioane de lei.
Acesta a declarat: “În ceea ce privește rețelele, trebuie să ne asigurăm că furnizorii de servicii respectă îndeaproape toate obligațiile. Anul trecut, în ceea ce privește activitatea de de control pentru operatorii de comunicații electronice, au fost date aplicate 125 de amenzi, însumând 1,7 milioane de lei pentru nerespectarea contractelor cu utilizatorul, roamingul, portabilitatea. Nu au fost fapte foarte grave care să afecteze în mod substanțial utilizatorii finali sau încălcarea în sine.
De asemenea, am desfășurat anul trecut o campanie foarte amplă în ceea ce privește contractele celor patru furnizori mobili, iar în urma verificărilor pe care le-am avut realizat pe toate tipurile de contracte, am dat aplicat amenzi de peste 320.000 de lei. Într-un proces verbal pot fi mai multe fapte, dar ce pot să vă spun este că cea mai mare amendă, de 128.000 lei, a fost aplicată Telekom. În ceea ce privește campania pe de verificare a obligatiilor privind modificarea unilaterala a contractelor incheiate cu utilizatorii finali, de exemplu, am dat cea mai mare amendă, de 500.000 de lei, companiei Orange”.
Totodată, verificările privind obligațiile de acoperire în așa-numitele „zone albe” — localități defavorizate — au vizat operatorii Orange, Vodafone și Telekom. Aceștia aveau obligația de a acoperi 95% din suprafața locuită, iar în urma controalelor au fost aplicate amenzi de 189.000 de lei, cea mai mare fiind de 93.000 de lei, în cazul Vodafone.
Aproximativ jumătate dintre verificări au vizat piața echipamentelor radio și compatibilitatea electromagnetică. ANCOM s-a concentrat în special pe magazinele care comercializează produse provenite din afara Uniunii Europene, în încercarea de a elimina de pe piață echipamentele neconforme, care pot genera interferențe și pot afecta calitatea serviciilor de comunicații.
În paralel, instituția a întocmit 772 de rapoarte vamale pentru verificarea echipamentelor introduse pe piața UE, unele dintre acestea incluzând chiar și 20 de tipuri diferite de produse.
* Securitatea cibernetică, legată și de echipamente
Cristin Popa a atras atenția că securitatea cibernetică nu ține doar de rețele, ci și de echipamentele utilizate. Produsele neconforme, în special cele importate din afara UE, pot reprezenta riscuri atât din perspectiva securității, cât și a funcționării rețelelor.
„Nu știm întotdeauna ce se află în spatele acestor echipamente, iar ele pot produce inclusiv interferențe care afectează semnalul și calitatea serviciilor”, a explicat Cristin Popa.
* Cartelele pre-paid, o problemă de securitate
Un alt subiect aflat pe agenda autorităților este identificarea utilizatorilor care achiziționează cartele pre-paid. Oficialul ANCOM a subliniat că lipsa identificării reprezintă un risc de securitate și că tema ar trebui reluată și dezbătută la nivel instituțional.
Toate amenzile contravenționale aplicate de ANCOM sunt virate la bugetul de stat, în timp ce doar sancțiunile administrative — aplicate pentru întârzieri sau neconformări — ajung la bugetul instituției.