Comunicate de presa

Cristina Ienciu-Dragoș, Head of Legal CITR, este primul Country Coordinator INSOL Europe în România

Cristina Ienciu-Dragoș, Head of Legal CITR, a fost numită Country Coordinator INSOL Europe, principala Organizație Europeană a profesioniștilor specializați în insolvență, reorganizare și restructurare de business. Cristina este primul coordonator pe România, fiind o poziție nou creată în cadrul organizației, atât la nivelul țării noastre cât și în celelalte țări din Europa, potrivit unui comunicat.

Principalele obiective ale Cristinei Ienciu-Dragoș în calitate de coordonator de țară al INSOL Europe sunt să întărească legătura între organizație și organismele naționale în domeniul insolvenței, precum UNPIR (Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență) și INPPI (Institutul Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență), să sprijine dezvoltarea profesiei, să aducă în atenție principalele probleme cu care se confruntă legislația din România în acest domeniu și să crească numărul de membri locali ai organizației cu 20% până în 2021.

Îmi propun să aduc în atenție  acele tematici care pot contribui la recunoașterea și evoluția profesiei de practician în România, dar și la dezvoltarea practicilor în domeniu. Voi pune în discuție, încă de la primele întâlniri, câteva dintre subiectele arzătoare în România, respectiv creșterea încrederii în procedurile de restructurare out of court (în afara instanței), securizarea actelor încheiate în aceste proceduri, promovarea de noi soluții de preinsolvență, precum și câteva dintre măsurile pentru implementarea Directivei Europene privind restructurarea și crearea unei culturi a prevenției la nivel european” susține Cristina Ienciu-Dragoș, Head of Legal CITR și Country Coordinator INSOL Europe.

„Practicienii CITR sunt recunoscuți în Europa pentru profesionalismul și expertiza lor într-unele dintre cele mai complexe proiecte de insolvență. În calitate de reprezentant CITR sunt mândru că una dintre colegele mele este coordonator de țară în cea mai mare și importantă organizație europeană în domeniu”, a afirmat Vasile Godîncă-Herlea, CEO CITR.

Cu o experiență de aproape 10 ani în domeniu, Cristina Ienciu-Dragoș este coordonatoarea Departamentului Juridic, Pregătire Profesională și Audit în cadrul CITR și este responsabilă de susținerea, pregătirea și evaluarea continuă a profesioniștilor din echipele companiei. Departamentul coordonat de ea asigură asistență de specialitate pentru echipele de proiect ale CITR, efectuează auditul procedurilor și elaborează lucrări de specialitate, contribuind la menținerea unor standarde ridicate atât în interiorul organizației, cât și în profesia de practician din România.

Rolul coordonatorului de țară INSOL Europe este acela de a facilita schimbul de informație între profesioniști la nivel european și internațional, de a oferi suport în cadrul procedurilor de insolvență transfrontalieră și poate avea un aport la implementarea Directivei europene privind cadrele de restructurare preventivă, restructurare și insolvență, recent adoptată de către Parlamentul și Consiliul European.

INSOL Europe este cea mai importantă organizație din domeniu, parte din INSOL International, care reunește peste 10.000 de experți de elită din întreaga lume: practicieni, avocați, contabili, judecători și academicieni preocupați de domeniul restructurării și redresării companiilor aflate în dificultate. Următorul Congres Anual INSOL Europe va avea loc pe 28 septembrie anul acesta la Copenhaga.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

20 de ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

20 de ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

20 de ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

21 de ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

21 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

22 de ore ago

This website uses cookies.

Read More