Update articol:

Cristina Prună: Problema CEO ar trebui privită ca una a întregii Românii

Cristina Prună Cristina Pruna, deputat USR
Problema CE Oltenia ar trebui privită ca una a întregii Românii, consideră parlamentarul USR Cristina Prună.

Comentariul vine după ce Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autoritățile române Complexului Energetic Oltenia SA („CE Oltenia”) sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate.

Cristina Prună a scris pe Facebook: “Am aflat cu îngrijorare vestea că Comisia Europeană deschide o investigație aprofundată cu privire la măsurile de sprijin acordate de stat companiei CE Oltenia. Vestea este cu atât mai serioasă, cu cât realizăm rolul pe care îl joacă CEO atât în sistemul energetic cât și rolul său economic și social, fiind cel mai mare angajator în județul Gorj.

Sigur, am putea să ne uităm după vinovați. Cu siguranță sunt mulți și au pus cu toții, din diverse interese, multe politice, câte o piatră în această corabie care se scufundă. Au plecat mulți capul atunci când, de nenumărate ori, s-a discutat despre tranziție energetică, despre planuri de decarbonare, despre posibilitățile reale de modernizare a acestei companii.

Însă, ce aș vrea să înțelegem cu toții este că situația de la CEO nu mai este demult o problemă doar a Gorjului. Problema CEO ar trebui privită ca una a întregii Românii. Perspectivele sunt complicate, însă soluții pot fi construite și va trebui să arătăm Bruxelles-ului că avem viziune.

Ce ar trebui să se întâmple în concret? Ei bine, mi-aș dori ca colegii mei, miniștrii Energiei, Muncii, Dezvoltării, Mediului, Investițiilor și Proiectelor Europene să se așeze la aceeași masă și să gândească soluții integrate pentru a ieși la liman. Fără o finanțare serioasă și fără crearea unui cadru care să atragă investitori în zonă, atât în sectorul energetic, cât și pentru a diversifica activitatea economică, perspectivele nu se vor schimba. Îmi doresc să pun umărul la acest plan pentru că da, problema Gorjului și a CEO a devenit problema noastră, a tuturor.”

Guvernul şi Consiliul Concurenţei vor continua dialogul cu Comisia Europeană referitor la cazul CE Oltenia

Comisia Europeană deschide o investigație aprofundată cu privire la măsurile de sprijin acordate de România societății CE Oltenia

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - S1 2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Amendament - raport conf. art. 108 din Legea 24/2017 (R)

PROMATERIS S.A. (PPL) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru S1 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) - EFSA-TEL

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (31/07/2025)

Majorare capital social certificat inregistrare ASF