Categories: EnergiePolitica

Cristina Prună, USR: „Adio” gaze din Marea Neagră dacă PSD reglementează prețurile la producția de energie

Cristian Prună, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei de industrii din Camera Deputaților, atrage atenția asupra consecințelor dezastruoase pe care le va avea reglementarea prețurilor la energie electrică și gaze, potrivit unui comunicat. Acesta este planul PSD după ce Guvernul Ciucă, sub presiunea sumelor uriașe pe care trebuie să le plătească furnizorilor, este nevoit să recunoască public eșecul schemei de plafonare și compensare, arată comunicatul transmis de USR: Printre consecințe, reducerea drastică a investițiilor chiar până la punctul în care vom putea spune „adio” gaze din Marea Neagră.

„PSD ne mai fură încă o dată dată viitorul. De ce? Pentru că vrea reglementarea prețului la producția de gaze și de energie. Reglementarea sună simplu, frumos și populist. Dar haideți să vedem care vor fi consecințele. Adoptarea acestei tâmpenii va însemna că spunem ADIO gazelor din Marea Neagră, iar Romgaz va fi aruncat pe apa sâmbetei 1 miliard de euro prin achiziția participației Neptun Deep de la Exxon. Nu va vrea nimeni să își asume riscuri imense la preț reglementat. Am mai văzut filmul acesta în 2018. În tot acest timp, când noi avem gazul la nas și ne batem joc de el, Germania, disperată să aducă gaz, caută să construiască un nou gazoduct până în peninsula Iberică. Mai trist este că această obsesie a reglementării pare să fie emanația lui Iulian Iancu, bine instalat de PSD la ANRE. Iar Marcel Ciolacu, controlat din culise la fel ca o păpușă de la Teatrul Țăndărică, nu poate decât să dea din palme”, declară Cristina Prună.

Pe lângă reducerea, dacă nu chiar alungarea investițiilor în sistem, un preț reglementat înseamnă și că producătorii de stat de energie electrică (Hidroelectrica, Nuclearelectrica etc.), pentru a-și completa oferta de energie pentru portofoliul lor de clienți, vor fi siliți să cumpere energie la prețuri colosale din piață și să o vândă la preț reglementat. Cu o pierdere consistentă, bineînțeles.

Apoi, dacă energia în intern e asigurată la preț reglementat, furnizorii care au contractele de achiziție cu producătorii o pot exporta liniștiți în afara granițelor.

„Marcel Ciolacu, Iulian Iancu și patrioții din culise propun, practic, să subvenționăm economia Ungariei! În acest timp, PNL propune prin vocea ministrului Virgil Popescu să supra-impozităm profiturile furnizorilor, asta după ce tot el a trimis în Parlament OUG-ul care prevede reglementarea acestor profituri. Practic, Virgil Popescu recunoaște că a scris o lege atât de prost încât poate fi ocolită cu ușurință și nu le mai rămâne altceva de făcut decât să își impoziteze propria prostie”, mai arată Cristina Prună.

Prin măsurile care nu fac altceva decât să perpetueze haosul, Guvernul PSD-PNL nu doar că își dovedește constant incompetența, ci demonstrează și că este un guvern împotriva României și a românilor.

USR a prezentat soluțiile pentru depășirea crizei facturilor. Abrogarea urgentă a schemei de plafonare și compensare, eliminarea taxelor din facturile de energie și gaz pentru consumatori, credit fiscal pentru toate companiile, vouchere pentru consumatorii vulnerabili și reducerea taxării muncii sunt soluții viabile care pot redresa economia și industria.

Dacă actualul Guvern, patronat de președintele Klaus Iohannis, nu poate sau nu vrea să adopte măsurile care pot ajuta cu adevărat populația și firmele, atunci acest Guvern să plece acasă.

Articole recente

Explozii identificate de seismologi în apropierea conductelor Nord Stream în ultimele 36 de ore, potrivit televiziunii suedeze SVT

Gazul se revarsă în Marea Baltică prin trei scurgeri separate de pe conductele Nord Stream…

8 ore ago

Acuzată de corupţie, compania Oracle va plăti 23 de milioane de dolari Comisiei pentru Bursă şi Valori Mobiliare a SUA

Compania americană de software Oracle va plăti Comisiei pentru Bursă şi Valori Mobiliare din SUA…

8 ore ago

Vladimir Putin spune că amenințarea nucleară nu este un cacealma. Ar trebui să-l credem pe cuvânt (Washington Post)

Autor: Joseph Cirincione (Joseph Cirincione este autorul cărții „Coșmaruri nucleare: securizarea lumii înainte de a…

10 ore ago

Polonia a inaugurat un gazoduct strategic prin care va primi gaz natural norvegian

Oficiali din Polonia, Norvegia şi Danemarca au participat marţi la inaugurarea unui gazoduct strategic care…

10 ore ago

Grupul Purcari achiziționează pachetul majoritar într-o Cramă din Bulgaria

Purcari Wineries PLC („Grupul Purcari”) a anuntat astazi semnarea contractului de achizitie a pachetului majoritar…

11 ore ago