Energie

Criză de benzină la un sfert din staţiile de alimentare din Ungaria

Aproximativ un sfert din benzinăriile din Ungaria, inclusiv 100 de benzinării deţinute de grupul petrolier ungar MOL, se confruntă cu probleme temporare în aprovizionarea cu benzină, a informat marţi portalul de ştiri Telex.hu, preluat de Reuters.

Aceste probleme temporare se datorează, în parte, unei cereri crescute create de decizia Guvernului de la Budapesta de a plafona preţul carburanţilor, în ideea de a reduce impactul inflaţiei asupra consumatorilor, dar şi deciziei grupului petrolier MOL de a efectua lucrări de mentenanţă la principala sa rafinărie, ceea ce a dus la diminuarea livrărilor de carburanţi.

Într-un comunicat de presă publicat pagina sa de Internet, MOL a informat că au existat probleme temporare, care au durat câteva ore, şi care au afectat aproximativ o cincime din benzinăriile MOL în ultimele zile. Reţeaua MOL din Ungaria este compusă din aproximativ 500 de benzinării.

MOL a precizat că introducerea plafonului de preţ la carburanţi a dus la explozia cererii la benzinăriile sale în timp ce competitorii săi şi-au redus în mod semnificativ importurile. Grupul petrolier a adăugat că în ultimele luni a fost nevoit “într-o oarecare măsură” să aprovizioneze până la 1.700 din toate cele 2.000 de benzinării care există în Ungaria.

De asemenea, MOL a informat că rafinăria sa de la Száhahalombatta funcţionează încă la capacitate parţială şi că deocamdată nu este clar când anume se vor finaliza lucrurile de mentenanţă, adăugând că se aşteaptă să existe probleme de aprovizionare “cel puţin pe parcursul acestei săptămâni”.

Guvernul condus de premierul Viktor Orban a introdus plafonarea preţului carburanţilor în luna noiembrie a anului trecut dar problemele apărute pe partea de aprovizionare au forţat executivul de la Budapesta să reducă amploarea schemei de plafonare în luna iulie, astfel încât cei care conduc automobile de firmă nu mai pot cumpăra carburanţi la preţuri plafonate.

Luni, Guvernul de la Budapesta a anunţat că Ungaria va putea să menţină preţurile plafonate la carburanţi dincolo de data de 1 ianuarie 2023 numai dacă livrările de petrol rusesc via conducta Drujba vor continua fără întrerupere iar rafinăria MOL de la Száhahalombatta va funcţiona în continuare. (Agerpres)

Articole recente

Estonia se pregătește pentru o posibilă reducere a trupelor americane în Europa

Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…

30 de minute ago

Trump se pregătește în liniște să călătorească luna viitoare în Coreea de Sud, unde s-ar putea întâlni cu liderul Chinei – CNN

Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…

37 de minute ago

Dronele ucrainene ar fi lovit rafinăria de petrol Ilsky din Krasnodar Krai, Rusia (Kiev Independent)

Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…

44 de minute ago

Atacurile rusești asupra Kievului au provocat moartea a cel puțin 3 persoane, clădirea guvernului fiind lovită

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…

47 de minute ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More