Energie

Criza energetică: Europa culege ceea ce a semănat, susţine Erdogan, reluând argumentele Moscovei

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a pus marţi criza energetică în Europa pe seama sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, reluând practic argumentele Kremlinului, relatează France Presse, potrivit Agerpres. 

”Europa culege ceea ce a semănat. Atitudinea Europei faţă de (Vladimir) Putin şi sancţiunile l-au făcut – fie că ne place sau nu – să spună: ‘Dacă voi faceţi aşa, eu o să fac asta”’, a afirmat preşedintele turc în cursul unei conferinţe de presă la Ankara.

‘Putin utilizează toate mijloacele şi armele de care dispune, în primul rând gazele naturale. Nu ne dorim, dar cred că Europa va avea probleme serioase la iarnă’, a adăugat Erdogan, afirmând că Turcia nu se va confrunta cu ‘astfel de probleme’.

Kremlinul a declarat că Occidentul este cel responsabil de oprirea livrărilor de gaze ruseşti spre Germania prin gazoductul strategic Nord Stream, susţinând că sancţiunile care au fost impuse Rusiei împiedică efectuarea lucrărilor de întreţinere la infrastructura de gaze.

‘Problemele de livrare au apărut din cauza sancţiunilor impuse de statele occidentale. Nu există alt motiv pentru aceste probleme’, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care încă acum câteva săptămâni nu înceta să asigure că Rusia este ‘un furnizor de încredere’ şi că nici măcar în perioada Războiului Rece, URSS nu a oprit livrarea de gaze în Occident, conform media ruse.

Uniunea Europeană a decis instituirea unui embargo gradual la importurile sale de petrol şi produse petroliere ruseşti. Ea a pus capăt achiziţionării de cărbune din Rusia, dar gazele ruseşti, de care este foarte dependentă, nu sunt vizate deocamdată.

Turcia are relaţii bune atât cu Moscova, cât şi cu Kievul.

Erdogan a anunţat la începutul lunii august un acord privind plata parţială în ruble pentru livrările de gaze ruseşti către Turcia.

Potrivit analiştilor, acordul ar urma să permită Rusiei să continue să livreze Turciei hidrocarburi prin gazoductul TurkStream pe sub Marea Neagră.

În 2021, Turcia a importat din Rusia circa un sfert din cantitatea de ţiţei necesară şi 45% din achiziţiile de gaze naturale.

La 24 februarie, Kremlinul a declanşat o invazie neprovocată şi nejustificată în Ucraina, primul act de agresiune de acest gen împotriva unui stat suveran în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. UE şi SUA, precum şi alte state occidentale au instituit sancţiuni severe împotriva Rusiei.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

2 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

2 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

2 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

7 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More