Criza inventată (?) – când deciziile politice sunt împinse de urgențe fabricate (Florin Cîțu)

În politică și economie, presiunea este adesea reală. Dar uneori, presiunea este doar o construcție narativă. O criză „imposibil de evitat”, „impusă de piețe” sau „dictată de parteneri externi” devine cadrul perfect pentru a justifica decizii deja asumate în culise – dar dificil de apărat rațional în condiții normale.

Această practică nu este nouă. Tucidide observa acest mecanism încă din Atena antică. În Europa modernă, regimurile autoritare au perfecționat practica crizei fabricate.

În economia recentă, narativa crizei a fost folosită frecvent pentru a impune politici de austeritate. Deși în unele cazuri constrângerile au fost reale, în multe altele au fost prezentate ca inevitabile pentru a exclude alternative viabile, cum ar fi reforma cheltuielilor sau renegocierea angajamentelor externe. Efectul: decizii de creștere a taxelor și tăieri bugetare impuse nu din rațiuni economice solide, ci pentru că „nu există alternativă”.

Aceasta este distorsiunea deciziei sub presiune: când opțiunile nu sunt evaluate în mod lucid, ci eliminate în prealabil de o criză comunicată selectiv. Mai grav, apare un fenomen și mai periculos – criza regizată. Aparenta constrângere devine un instrument de guvernare, iar presiunea – un paravan pentru decizii politice dorite, dar insuficient justificate.

În România, invocarea unei „urgențe fiscale” este deja un exemplu familiar. De la justificarea majorărilor de taxe prin reacția piețelor, până la „angajamentele externe care nu pot fi negociate”, suntem martori ai unui discurs politic care înlocuiește analiza cu inevitabilitatea.

Riscul este profund: o cultură decizională în care responsabilitatea este transferată, iar alternativa – eliminată. Dacă fiecare creștere de impozit sau tăiere de cheltuieli este impusă de o criză „externă”, atunci nu mai există spațiu pentru alegeri reale, ci doar pentru supunere tehnocratică în fața unei realități înscenate.

Democrațiile funcționale și economiile solide nu pot opera pe baza unor crize perpetue, invocate convenabil. Este esențial să distingem între presiunea reală – care cere decizii rapide, dar raționale – și presiunea fabricată, menită să manipuleze opinia publică și să oculteze opțiuni legitime.

Orice arhitectură de guvernanță serioasă trebuie să includă un filtru de discernământ între urgența autentică și urgența convenabilă. În lipsa lui, nu doar deciziile se degradează, ci întregul proces democratic și economic.