Update articol:

Criză politică în Franţa: Emmanuel Macron “va numi un nou prim-ministru în termen de 48 de ore”

Preşedintele francez Emmanuel Macron “va numi un nou prim-ministru în termen de 48 de ore”, a anunţat miercuri seară Palatul Élysée, în urma consultărilor finale dintre şeful guvernului demisionar şi diferitele forţe politice franceze, în încercarea de a ieşi din impas, notează AFP, potrivit Agerpres.

Anterior, Sébastien Lecornu estimase posibilă numirea unui nou şef de guvern în termen de 48 de ore pentru a evita dizolvarea Adunării Naţionale.

Lecornu, a cărui demisie surprinzătoare înaintată luni, la doar 14 ore după anunţul guvernului său, a aruncat Franţa într-o criză fără precedent, a vorbit miercuri seară după ce a fost însărcinat de Emmanuel Macron cu misiunea de a purta o ultimă rundă de discuţii cu forţele politice.

“I-am spus preşedintelui Republicii că perspectivele dizolvării se îndepărtează şi că, în opinia mea, situaţia îi permite preşedintelui să numească un prim-ministru în termen de 48 de ore”, a declarat el într-un interviu acordat postului public France 2.

Întrebat despre posibilitatea de a reveni în funcţia de prim-ministru, Lecornu a spus că “nu aleargă după job” şi că misiunea sa a fost “împlinită” miercuri seara. “Am încercat totul”, a spus el, prezentându-se drept un “călugăr soldat”.

De asemenea, el a afirmat că “nu este momentul să schimbăm preşedintele”, în pofida crizei politice profunde care afectează ţara. Declaraţia lui Lecornu a venit ca reacţie la mai multe apeluri la demisia lui Emmanuel Macron.

În ceea ce priveşte reforma spinoasă a sistemului de pensii care cristalizează nemulţumirile, şeful guvernului interimar nu a anunţat suspendarea acesteia, cerută de stânga şi respinsă categoric de dreapta, dar s-a arătat favorabil unei “dezbateri” pe tema “reformei”, urmând a fi găsită o “modalitate” pentru aceasta.

Tabăra prezidenţială este ea însăşi sfâşiată pe această temă, între cei care susţin coabitarea cu stânga şi cei care refuză să pună la îndoială moştenirea lui Emmanuel Macron sau se tem de o agravare a deficitului bugetar.

Emmanuel Macron, singur pe cheiul Senei, în faţa unui viitor nesigur (analiză Reuters)