Categories: Fără categorie

Criza UE cu Polonia: Franţa lansează un apel la acţiune pentru a salva proiectul european

Uniunea Europeană trebuie să acţioneze fără slăbiciune împotriva punerii sub semnul întrebării a proiectului european de către Polonia şi să utilizeze mijloacele puse la dispoziţia sa de statele membre, a afirmat marţi secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Să pui sub semnul întrebării statul de drept înseamnă să pui sub semnul întrebării proiectul european. Vom fi extrem de vigilenţi şi fermi în privinţa acestor subiecte peste tot în Europa”, a dat el asigurări la sosirea la Luxemburg în vederea pregătirii împreună cu omologii săi a summitului UE de joi şi vineri.

Şefii de stat şi de guvern ai Celor 27 vor avea o discuţie asupra punerii sub semnul întrebării a primatului dreptului european de către Polonia şi a acuzaţiilor de şantaj aduse de premierul polonez Mateusz Morawiecki.

“Europa este fondată pe drept, reguli comune şi valori împărtăşite înscrise în tratatele noastre care sunt un pact politic, nu o simplă bucată de hârtie de pe care putem să alegem ce ne place şi ce nu”, a reamintit Clement Beaune, un apropiat al preşedintelui Emmanuel Macron.

“Dialogul continuă cu Polonia, dar trebuie de asemenea să utilizăm instrumente de presiune”, a spus el, referindu-se în special la noul regulament care permite suspendarea sau reducerea plăţilor în fonduri UE către ţările unde sunt constatate încălcări ale principiilor statului de drept.

“Asta nu vrea să spună că punem un preţ pe statul de drept, pe care îl putem plăti pentru a nu respecta valorile dacă suntem dispuşi să ne lipsim de anumite fonduri europene”, a mai spus el.

Un alt mijloc de presiune este aprobarea planului de redresare de 36 de miliarde de euro îngheţat de Comisia Europeană. Mai multe state membre s-au declarat împotriva aprobării acestui plan pentru că Polonia nu respectă criteriile impuse.

“Nu este un subiect bilateral, nu este un meci al unei ţări împotriva alteia. Sunt proceduri şi valori europene. Comisia Europeană este cea care face evaluarea fiecărui plan de relansare şi astăzi Comisia Europeană este cea care discută cu Polonia şi Ungaria despre aceste principii”, a subliniat Clement Beaune.

“Orice formă de presiune şi de sancţiune este o formă de eşec colectiv pentru că asta înseamnă că Europa nu funcţionează spontan în privinţa valorilor pe care le-am agreat în mod suveran”, şi-a exprimat el regretul.

“Dar ar fi mai rău să acceptăm ca spectatori prăbuşirea proiectului politic european”, a avertizat el.

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

50 de minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

53 de minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

o oră ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

o oră ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

o oră ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More