International

Croaţia: Fost ministru al sănătăţii şi alte şapte persoane, puse sub acuzare într-un caz major de corupţie

Biroul naţional croat de combatere a corupţiei şi a infracţionalităţii organizate (USKOK) a anunţat miercuri punerea sub acuzare a fostului ministru al sănătăţii Vili Beros şi a alte şapte persoane, într-un dosar major de corupţie legat de achiziţii de echipamente medicale, informează agenţia croată de presă HINA, potrivit Agerpres.

Cazul prezentat la Tribunalul din Zagreb are în centru presupusa delapidare a peste 740.000 de euro din bugetul de stat prin contracte supraevaluate, Beros fiind acuzat personal că a primit mită în valoare de 75.000 de euro.

Între ceilalţi responsabili implicaţi în această afacere se numără Hrvoje Petrac, om de afaceri care s-a predat autorităţilor croate săptămâna trecută după ce a fost fugar timp de opt luni, fiii săi, Novica şi Nikola Petrac, omul de afaceri Sasha Pozder, fostul şef al Clinicii de neurologie de la spitalul Sestre Milosrdnice, Kresimir Rotim, directorul Spitalului de pediatrie din Zagreb, Goran Roic, şi Tomo Pavic, de la filiala Krapina a Fondului croat de asigurări de sănătate (HZZO).

Deşi USKOK nu a dezvăluit nume în comunicatul său oficial, a confirmat că cele opt persoane sunt acuzate de conspiraţie la comiterea unei serii de infracţiuni, inclusiv luare de mită, abuz în funcţie, favoritism, trafic de influenţă şi spălare de bani, toate în contextul crimei organizate.

După ce USKOK a anunţat în noiembrie anul trecut că i-a arestat pe Beros, Rotim şi Pozder, biroul Parchetului european (EPPO) din Zagreb a afirmat că a lansat propria anchetă cu privire la Beros şi alte şapte persoane.

Spre deosebire de USKOK, care îl suspectează pe Beros de trafic de influenţă şi nu l-a menţionat iniţial pe Petrac, atunci fugar, sau pe cei doi fii ai săi, amândoi predându-se ulterior, EPPO l-a pus sub anchetă pe Beros pentru presupusă luare de mită.

USKOK, care a solicitat arestarea preventivă pentru Beros şi Pozder, în timp ce Rotim a fost eliberat în aşteptarea procesului, susţine că cei trei au complotat pentru a furniza şi vinde dispozitive medicale fabricate de un producător austriac către spitale de stat.

USKOK suspectează că firma lui Pozder a câştigat ilegal aproape 500.000 de euro, în timp ce EPPO susţine că preţul microscoapelor chirurgicale a fost “umflat” nejustificat cu aproape 620.000 de euro.

În noiembrie anul trecut, EPPO a indicat că a predat cazul USKOK.

Totuşi, procurorul-şef european Laura Kovesi, într-o scrisoare adresată Comisiei Europene, a afirmat că procurorul general al Croaţiei, Ivan Turudic, care anterior decisese că USKOK, nu EPPO, are jurisdicţie în acest caz, a agravat situaţia.

În mai a.c., Turudic a declarat că ancheta cu privire la Beros şi ceilalţi suspecţi este aproape de finalizare şi că o decizie a procuraturii ar putea fi luată până la mijlocul lunii iulie.

Parchetul municipal din Zagreb a anunţat ulterior că investighează o scurgere de informaţii din ancheta EPPO, care a fost ulterior contopită cu cea a procuraturii croate.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

12 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

12 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

12 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

12 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

12 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More