International

Cuba: Autorităţile anunţă întreruperi de curent la Havana, pe măsură ce criza se adânceşte

Capitala cubaneză Havana va începe din august să întrerupă furnizarea energiei electrice, a anulat carnavalul şi va lua şi alte măsuri, în condiţiile în care criza energetică din ţară se agravează, au relatat sâmbătă media de stat preluate de Reuters, potrivit Agerpres.

Havana, unde trăieşte o cincime din populaţia de 11,2 milioane a Cubei şi este centrul activităţii economice a ţării, a fost scutită până acum de întreruperile de electricitate de cel puţin patru ore pe zi, suportate deja de câteva luni în restul insulei.

Acestea au generat câteva proteste limitate pe plan local în cursul acestei veri, dar în iulie anul trecut au fost la originea unei manifestaţii fără precedent.

Potrivit cotidianului oficial al Partidului Comunist din capitală, Tribuna de la Habana, deocamdată în Havana curentul se va opri la orele prânzului, la fiecare trei zile.

Aceste întreruperi reflectă o adâncire a crizei economice începute după înăsprirea sancţiunilor SUA, în 2019, şi agravată de pandemia care a sufocat turismul, iar apoi şi de invazia din Ucraina, notează Reuters.

Creşterea preţurilor la alimente, combustibil şi transporturi a scos la iveală dependenţa Cubei de importuri, dar şi vulnerabilităţile sale, cum este infrastructura învechită. Economia ţării s-a contractat cu 10,9% în 2020 şi şi-a revenit cu doar 1,3% anul trecut.

Cubanezii se confruntă de peste doi ani cu lipsuri de alimente şi medicamente, pe lângă preţurile în creştere. Întreruperile de curent au intensificat nemulţumirile, contribuind la exodul a peste 150.000 de cubanezi, din octombrie, doar în SUA.

“Este momentul să ne arătăm solidari şi să contribuim, astfel ca restul Cubei să sufere mai puţin din cauza acestor întreruperi indezirabile”, a declarat liderul Partidului Comunist din Havana, Antonio Torres, citat de Tribuna.

În schimb, Jorge Pinon, director al Programului de mediu şi energie pentru America latină şi Caraibe la Universitatea din Texas, a explicat pentru Reuters că întreruperile anunţate nu sunt un semn de solidaritate, ci “mai curând o necesitate, pentru a evita un posibil colaps total al sistemului”.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

55 de minute ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

o oră ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

o oră ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

2 ore ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

2 ore ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More