Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniile militar, diplomatic și economic.
O întrebare la care am fost rugat să răspund și nu am putut refuza, deși aceasta nu ar fi chiar printre primele priorități ale momentului în România și, cu siguranță, va rămâne doar un exercițiu pur teoretic, fără aplicabilitate în actuala conjunctură politică din România.
Într-un moment în care ordinea de securitate europeană trece prin cea mai profundă transformare de la sfârșitul Războiului Rece, România are nevoie de un ministru al apărării care să depășească tiparele funcției de „administrator al bugetului militar” și să devină un arhitect al apărării naționale.
Ministrul apărării trebuie să fie un om integru, cu cultură de securitate, nu un produs al jocurilor politice. Funcția nu poate fi o recompensă de partid.
România are nevoie de un ministru neșantajabil, cu reputație profesională solidă, capabil să spună „nu” atunci când interesele de partid contravin interesului național.
Iată care cred că trebuie să fie principalele sale calități și competențe:
- Un ministru cu competență strategică reală, nu decorativă
Viitorul ministru trebuie să înțeleagă: evoluțiile doctrinare din NATO; transformarea tehnologică a războiului; vulnerabilitățile României în domeniile energetic, digital, industrial și informativ; dinamica frontului ucrainean.
A conduce apărarea în 2025 nu înseamnă să gestionezi licitații, ci să ai viziune strategică și capacitatea de a o transforma în politică publică.
- Un reformator lucid al apărării naționale
România are nevoie urgentă de: modernizarea doctrinei militare; digitalizarea operativă; creșterea capacităților C4ISR; profesionalizarea reală a rezervelor; o abordare matură privind serviciul militar voluntar/rezerva activă; reorganizarea sistemului de achiziții; integrarea industriei naționale de apărare cu ecosistemele NATO.
Fără reformă, orice investiție devine ineficientă.
- Un negociator solid la NATO și în relația cu Statele Unite
Poziția României depinde masiv de: capacitatea de a obține garanții; integrarea în lanțurile de interoperabilitate; participarea la noile inițiative de apărare colectivă; poziționarea inteligentă în marile programe comune (F-35, apărare antiaeriană, drone, muniție).
Avem nevoie de un ministru care să poată negocia, nu de unul care să bifeze prezențe.
- Un comunicator lucid, calm, responsabil
În epoca războiului informațional, ministrul apărării devine o voce strategică: trebuie să explice publicului de ce investim în apărare; ce înseamnă securitatea națională; cum se construiește reziliența; ce riscuri reale există; fără alarmism, dar și fără falsă liniște.
- Un ministru care vede mai departe decât mandatul său
Viitorul Apărării se joacă în: inteligența artificială militară; drone autonome; muniție circulantă; apărarea antirachetă stratificată; spațiu și cyber.
Ministrul trebuie să contribuie la pregătirea României pentru războiul de mâine, nu pentru cel de ieri.
Nu în ultimă instanță acesta ar trebui să fie:
- Un lider care cunoaște Armata și este respectat de militari
România are nevoie de un ministru: care ascultă profesioniștii și ia decizii informate; care știe cum se formează comanda, disciplina și moralul; care nu confundă loialitatea cu obediența; care înțelege cultura instituțională militară.
În concluzie, viitorul ministru al apărării ar trebuie să fie: competent; integru; vizionar-capabil să modernizeze apărarea; înțeles la Washington; ascultat la Bruxelles; respectat de armată.
Cu un asemenea profil, România nu doar că își întărește poziția în fața riscurilor emergente, dar își construiește și statutul de actor strategic credibil pe flancul estic al NATO.
| Știri BVB