Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBoris Johnson a demisionat joi din funcţia de prim-ministru, declanşând operaţiunea de căutare a unui nou lider britanic care ar putea dura săptămâni sau luni, relatează Reuters.
Candidaţii care doresc să concureze pentru conducerea partidului, şi ar putea fi mulţi, trebuie nominalizaţi de alţi doi parlamentari conservatori. Aceştia ţin apoi mai multe rânduri de vot secret, în urma fiecărui scrutin persoana cu cele mai puţine voturi fiind eliminată.
Acest proces este repetat până când rămân doar doi candidaţi. Voturile se ţineau până acum în fiecare marţi şi joi, dar parlamentul intră în vacanţa de vară pe 21 iulie, aşa că procesul ar putea fi accelerat.
Ultimii doi candidaţi sunt supuşi unui vot poştal în rândul membrilor Partidului Conservator, câştigătorul fiind numit lider.
Liderul partidului cu majoritate în Camera Comunelor este de facto prim-ministru. El nu este obligat să convoace alegeri anticipate, dar poate face acest lucru, notează Reuters.
Durata procesului de alegere a noului lider poate varia în funcţie de numărul de candidaţi. Theresa May a devenit lideră a partidului în mai puţin de trei săptămâni după ce David Cameron a demisionat în 2016 şi alţi candidaţi s-au retras în timpul cursei.
Boris Johnson s-a confruntat cu fostul ministru al sănătăţii Jeremy Hunt în cursa din cadrul Partidului Conservator pentru a o înlocui pe Theresa May în 2019 şi şi-a început mandatul la două luni după ce May şi-a anunţat intenţia de a demisiona.
În cadrul discursului susţinut în faţa Downing Street, Johnson a spus că va rămâne în funcţie până când este ales un nou prim-ministru, dar unii parlamentari conservatori vor ca Johnson să fie înlocuit imediat. (Agerpres)
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…
Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…
Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…
Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…
Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…
Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…
This website uses cookies.
Read More