Categories: Fără categorie

Cunoscutul om de afaceri Osman Kavala rămâne în închisoare, Turcia riscă sancţiuni

Cunoscutul om de afaceri turc şi filantrop Osman Kavala, încarcerat de patru ani fără să fi fost judecat, va rămâne în detenţie cel puţin până la o viitoare audiere, prevăzută la jumătatea lunii ianuarie, a dispus vineri un tribunal din Istanbul, chiar dacă Turcia este ameninţată cu sancţiuni de către Consiliul Europei, informează France Presse, potrivit Agerpres.

Personalitate marcantă a societăţii civile, Osman Kavala, acuzat de regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan că ar fi căutat să destabilizeze Turcia, riscă o condamnare la închisoare pe viaţă.

El a refuzat vineri, aşa cum anunţase de altfel, să se prezinte în faţa judecătorilor sau să fie reprezentat.

“Dreptul nostru la un proces echitabil ne-a fost negat. În consecinţă, nu prevedem să ne prezentăm apărarea astăzi”, a declarat avocatul său, Tolga Aytore, în faţa instanţei.

Consiliul Europei a ameninţat în septembrie Ankara cu sancţiuni care ar putea fi luate în cursul viitoarei sale sesiuni, preconizată să înceapă marţea viitoare, dacă opozantul nu va fi pus în libertate până atunci.

Turcia ar fi a doua ţară vizată de o “procedură de infringement” în Consiliul Europei: până în prezent, doar Rusiei i-a fost suspendat dreptul de vot în cadrul acestui organism în virtutea acestei proceduri, din 2017 până în 2019.

“Din nefericire, nu ştiu la ce se gândeşte guvernul”, a declarat pentru AFP un diplomat prezent la tribunal vineri, sub rezerva anonimatului. “Este ultima lor şansă”, a declarat interlocutorul agenţiei franceze de presă, care nu precizează naţionalitatea acestuia.

“Turcia este membră a Consiliului Europei şi trebuie să-i respecte deciziile. Dacă nu doreşte să se pună într-o situaţie delicată”, a adăugat el, referindu-se la responsabilii turci.

Într-un interviu acordat AFP din celula sa, la jumătatea lunii octombrie, Osman Kavala apreciase că detenţia sa permite puterii lui Recep Tayyip Erdogan să-şi justifice “tezele complotiste”.

“Pentru că eu sunt acuzat că aş fi luat parte la un complot organizat de puteri străine, eliberarea mea ar slăbi această ficţiune şi desigur nu asta doreşte guvernul”, a spus el.

Soarta lui Osman Kavala s-a aflat recent în centrul unei crize diplomatice aplanată în final când zece ambasadori care ceruseră eliberarea sa au fost ameninţaţi cu expulzarea.

Această ultimă audiere vineri intervine după cea din 8 octombrie, când judecătorii apreciaseră că le lipsesc “elemente noi” pentru a-l elibera pe Osman Kavala.

Numeroşi parlamentari de opoziţie, diplomaţi occidentali şi apropiaţi ai acuzatului, între care şi soţia lui, au fost prezenţi în sala tribunalului.

Osman Kavala, devenit un adversar al regimului lui Recep Tayyip Erdogan, se află în vizorul justiţiei pentru că ar fi susţinut în 2013 manifestaţiile antiguvernamentale împotriva lui Erdogan, pe atunci prim-ministru.

Achitat iniţial în februarie 2020, el a fost trimis în arest încă din ziua următoare, iar apoi încarcerat, fiind acuzat că ar fi “susţinut tentativa de puci împotriva lui Erdogan în iulie 2016”.

În decembrie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ordonat “eliberarea sa imediată”, dar fără rezultat.

O viitoare audiere a fost stabilită pentru 17 ianuarie la tribunalul din Istanbul.

Articole recente

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

28 de minute ago

Pentagonul a împiedicat Ucraina să lanseze atacuri în interiorul Rusiei – Wall Street Journal

Oficialii americani din domeniul apărării au împiedicat Ucraina să utilizeze rachetele cu rază lungă de…

49 de minute ago

De ce crede Donald Trump că merită Premiul Nobel pentru Pace şi care sunt cele şapte războaie pe care spune că le-a încheiat

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu a ascuns niciodată faptul că şi-ar dori foarte mult să…

60 de minute ago

Preşedintele sud-african pledează pentru “întâlniri urgente bilaterale şi trilaterale între liderii Rusiei, Ucrainei şi SUA”

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa 'a subliniat urgenţa' organizării de întâlniri între Kiev şi Moscova, cu…

o oră ago

Pentagonul intenţionează să trimită armata la Chicago – presă

Departamentul Apărării al SUA lucrează la un proiect care vizează desfăşurarea armatei în Chicago, în…

o oră ago

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More