Macroeconomie

Cursul de schimb al leului – evoluții recente și perspective (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu

Evoluția cursului de schimb al monedei naționale (în raport cu moneda unică europeană) s-a caracterizat printr-un grad ridicat de stabilitate după declanșarea pandemiei coronavirus, în contextul forțelor contradictorii.

Această stabilitate a cursului EUR/RON reflectă, îndeosebi, gradul ridicat de rezistență pe care economia națională l-a prezentat în contextul șocurilor exogene (pandemia coronavirus și intensificarea tensiunilor geo-politice) și consecințelor acestora.

Trebuie menționat faptul că, în ciclul economie post-pandemie, au fost ani în care am asistat la intrări nete record de capital străin în România, din fonduri europene, investiții străine și remiteri ale persoanelor care lucrează în străinătate.

De asemenea, momentele de tensiune și incertitudine (inclusiv din sfera politică internă) au fost adecvat gestionate prin intervenții ale băncii centrale pe piața valutară, într-un context caracterizat prin nivelul redus al lichidității. Astfel, ponderea volumului mediu al tranzacțiilor zilnice pe piața valutară în PIB a înregistrat o tendință de scădere în ultimii ani, în 2024 fiind atins nivelul minim din 2005, aspect evidențiat în graficul următor.

Graficul 1. Pondere volum mediu tranzacții zilnice pe piața valutară / PIB

Sursa: reprezentarea autorului pe baza estimărilor elaborate utilizând statisticile Băncii Naționale a României (BNR) și Eurostat, februarie 2025

Pe de altă parte, România continuă să se confrunte cu persistența deficitelor gemene la un nivel ridicat (ponderea acestora în PIB intensificându-se semnificativ în 2024) și cu ritmul lent și discontinuitatea reformelor structurale.

Astfel, în 2024 ponderea deficitului bugetar în PIB a crescut la maximul din anul pandemic 2020, iar ponderea deficitului contului curent în PIB s-a majorat la cel mai ridicat nivel din 2008.

Subliniez faptul că moneda națională a înregistrat cel mai ridicat nivel de stabilitate, din perspectiva analizei comparative cu monedele țărilor din regiune (Polonia, Cehia și Ungaria), în raport cu EUR, pe parcursul ultimilor cinci ani, aspect evidențiat în graficul următor.

Graficul 2. EUR/PLN, EUR/RON, EUR/CZK, EUR/HUF (Ianuarie 2020 = 100)

Sursa: reprezentarea autorului pe baza datelor Eurostat, februarie 2025

Cu toate acestea, atrag atenția cu privire la intensificarea decalajului între evoluția cursului de schimb real efectiv al monedei naționale și dinamica raportului deficit de cont curent/PIB, spre un nivel record în prezent, din perspectiva componentelor tendință (estimate econometric), aspect evidențiat în graficul de mai jos.

Graficul 3. Cursul de schimb real efectiv al RON (REER) vs. raport deficit de cont curent/PIB (componentele tendință)

Sursa: reprezentarea autorului pe baza estimărilor econometrice elaborate utilizând datele Băncii Reglementelor Internaționale (BIS), Băncii Naționale a României (BNR) și Eurostat, februarie 2025

Astfel, componenta tendință pentru cursul de schimb real efectiv al monedei naționale a înregistrat o apreciere în ultimii ani, spre un nivel maxim istoric în decembrie 2024.

Pe de altă parte, componenta tendință pentru raportul deficit de cont curent/PIB s-a apropiat la finalul anului trecut de cel mai ridicat nivel din anul 2008, momentul în care economia României a început să se confrunte cu primul val al Marii Recesiuni (cea mai severă criză economico-financiară pe mapamond de după Al Doilea Război Mondial).

Atrag atenția cu privire la faptul că aceste evoluții nu sunt sustenabile, mai ales în contextul evoluțiilor recente din perspectiva geo-politică mondială și tensiunilor interne (inclusiv din sfera echilibrului macroeconomic). De altfel, agențiile internaționale au revizuit în sens negativ perspectiva notei de țară la finalul anului trecut și începutul acestui an.

Prin urmare, din perspectiva fundamentală, există spațiu pentru deprecierea RON în raport cu moneda unică europeană în trimestrele următoare. Prognozele pe care le-am actualizat prin încorporarea celor mai recente evoluții ale indicatorilor macro-financiari (internaționali și interni) exprimă perspective de apreciere pentru cursul mediu anual EUR/RON cu ritmuri medii de 1,1% în 2025 (cel mai ridicat din 2021), 0,9% în 2026, respectiv 1,2% în 2027.

De altfel, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflației, la începutul acestei săptămâni, Guvernatorul băncii centrale a semnalat perspectiva creșterii gradului de flexibilitate pe piața valutară, condiționat de ameliorarea percepției de risc investițional pe plan intern.

Articole recente

Un bărbat, înjunghiat în Cosmopolis; agresorul este minor (poliție)

Suspectul care a înjunghiat un bărbat în complexul Cosmopolis este minor și are 15 ani.…

60 de minute ago

Bolojan: Aprobăm ajutoarele financiare pentru locuinţele afectate din Suceava şi Neamţ; este un prim pachet

Guvernul va aproba, în şedinţa extraordinară de vineri, ajutoarele financiare de urgenţă pentru persoanele ale…

o oră ago

Intră în vigoare noile reguli ale UE pentru inteligenţa artificială, cu limitări pentru modelele avansate

Sâmbătă, 2 august intră în vigoare reglementările Uniunii Europene pentru inteligenţa artificială (AI), reaminteşte vineri…

o oră ago

Noile tarife ale lui Trump: Nu există câştigători într-un război al tarifelor, atenţionează China; Canada şi Elveţia regretă

China a afirmat vineri că protecţionismul "dăunează intereselor tuturor părţilor", după anunţarea de către preşedintele…

2 ore ago

Germania va livra Ucrainei două sisteme Patriot, în baza unui acord cu Washingtonul

Germania a anunţat vineri livrarea iminentă a două baterii antirachetă Patriot către Ucraina, ţintă a…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More