Categories: Fără categorie

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a anulat deciziile din 7-9 iunie; Dodon confirmă încheierea crizei politice

Curtea Constituţională a Republicii Moldova şi-a anulat sâmbătă hotărârile luate în zilele de 7-9 iunie, decizie în urma căreia preşedintele Igor Dodon a anunţat că criza politică a fost depăşită, relatează Unimedia şi Deschide.md.

Preşedintele Curţii Constituţionale a precizat că la baza deciziei adoptate au stat “demersul judecătorilor Curţii Constituţionale şi decizia plenului Curţii Constituţionale prin care s-a admis revizuirea actelor Curţii”, menționează Agerpres.

“Se revizuiesc şi se anulează decizia Curţii Constituţionale nr.83 din 7 iunie 2019, hotărârea Curţii Constituţionale nr.13 din 8 iunie 2019, hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 8 iunie 2019, hotărârea nr.15 din 8 iunie 2019, avizul Curţii Constituţionale nr.1 din 9 iunie 2019 şi avizul Curţii Constituţionale nr.2 din 9 iunie 2019”, a declarat preşedintele CCM, Mihai Poalelungi.

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, mai precizează Curtea.

Astfel, au fost anulate hotărârile prin care data de 7 iunie a fost declarată termen-limită pentru investirea Guvernului, hotărârile prin care au fost declarate neconstituţionale deciziile Parlamentului de alegere a Zinaidei Greceanîi în funcţia de speaker şi învestire a Guvernului în frunte cu Maia Sandu, dar şi suspendarea din funcţie a lui Igor Dodon pentru ca premierul Pavel Filip să semneze decretul de dizolvare a Parlamentului şi să convoace alegeri parlamentare anticipate pentru data de 6 septembrie.

În urma acestui anunţ, preşedintele Igor Dodon a anunţat că criza politică şi cea constituţională a fost depăşită. “Salut Decizia Curţii Constituţionale de astăzi de revizuire a hotărârilor pronunţate în data de 7-9 iunie 2019. Toate interpretările juridice defectuase care au dus la instituirea crizei politice şi instituţionale în Republica Moldova au fost înlăturate. Criza politică şi constituţională a fost depăşită. Cu Doamne ajută!”, a scris Dodon.

Anterior, premierul Maia Sandu a anunţat amânarea unui marş al blocului ACUM şi PRSM, programat să se desfăşoare duminică.

De la sfârşitul săptămânii trecute în Republica Moldova s-a instalat o dualitate de putere. Sâmbăta trecută, Partidul Socialiştilor (PSRM) al lui Igor Dodon s-a aliat cu Blocul ACUM (PAS plus PPDA) şi au învestit un nou guvern condus de premierul Maia Sandu.

A doua zi, la solicitarea Partidului Democrat (PD), Curtea Constituţională a Republicii Moldova, despre care se spune că este aservită liderului democraţilor, Vlad Plahotniuc, a decis suspendarea temporară a lui Igor Dodon din funcţia de preşedinte, iar premierul în exerciţiu, Pavel Filip, a fost numit preşedinte interimar.

Articole recente

SUA: Harris îşi reglează conturile cu Biden şi consilierii acestuia

Kamala Harris îşi reglează conturile cu Joe Biden şi anturajul acestuia într-o carte care va…

o oră ago

Nicuşor Dan: Nu sunt deloc mulţumit de situaţia din educaţie; vom evalua cu cifrele pe masă

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că nu este "deloc" mulţumit de situaţia din educaţie…

o oră ago

Nicuşor Dan: PNRR, un insucces parţial; vor fi utilizate peste 95% din granturi

Preşedintele Nicuşor Dan apreciază că implementarea PNRR în România a reprezentat doar parţial un "insucces",…

o oră ago

SUA aprobă vânzarea de rachete Finlandei pentru un miliard de dolari

Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea de rachete aer-aer avansate şi echipamente…

o oră ago

Comentatorul conservator Charlie Kirk împuşcat mortal, Trump anunţă doliu naţional

Comentatorul conservator Charlie Kirk a fost împuşcat miercuri în cursul unui eveniment organizat la Utah…

o oră ago

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More