Curtea Constituțională a admis, astăzi, cu majoritate de voturi, obiecțiile de neconstituționalitate și a constatat că Legea privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții – S.A. și pentru modificarea unor acte normative este neconstituțională, în ansamblul său.
În motivarea soluției pronunțate, Curtea a reținut că înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții – S.A. dă expresie unei operaţiuni juridice cu caracter individual, aplicabile, prin definiţie, numai unui singur caz expres determinat, creând o societate cu un singur acţionar supusă regulilor prevăzute de Legea societăţilor nr.31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1066 din 17 noiembrie 2004, și art.17 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.98 din 8 august 1990, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora ”unităţile economice de interes republican se organizează ca societăţi comerciale prin hotărâre a Guvernului”. Prin urmare, Curtea a constatat că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art.1 alin. (4) din Constituţie, şi a rolului Parlamentului, prevăzut de art.61 alin.(1) din Constituţie.
Deciziile sunt definitive și general obligatorii și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului.
Obiecțiile de neconstituționalitate a Legii privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții-S.A. și pentru modificarea unor acte normative au fost formulate de un număr de 51 de deputați aparținând grupurilor parlamentare al Uniunii Salvați România și al Partidului Mișcarea Populară și deputați neafiliați, de un număr de 66 deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, și, respectiv, de Președintele României. (https://financialintelligence.ro/sesizarile-presedintelui-iohannis-pnl-usr-si-pmp-asupra-legii-privind-infiintarea-fondului-suveran-de-dezvoltare-si-investitii-analizate-de-curtea-constitutionala/)
Constatând identitatea de obiect al acestor trei sesizări, Curtea Constituțională a dispus conexarea acestora.
Pe același subiect:
| Știri BVBFARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (17/10/2025) Perioada inchisa 19.10.2025-17.11.2025
S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (17/10/2025) Convocare AGOA in data de 20 noiembrie 2025
IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (17/10/2025) Initierea unui litigiu de catre subsidiara Greenfield Copou Residence
S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (17/10/2025) Completare Convocare AGOA din 31 octombrie 2025
F.I.A.I.R. BET FI Index Invest (BTF) (17/10/2025) Plata dividend 2024 transa II
Perioada inchisa 19.10.2025-17.11.2025
Convocare AGOA in data de 20 noiembrie 2025
Initierea unui litigiu de catre subsidiara Greenfield Copou Residence
Completare Convocare AGOA din 31 octombrie 2025
Plata dividend 2024 transa II