Macroeconomie

Curtea Constituțională- Legea privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții este neconstituțională

Curtea Constituțională a admis, astăzi, cu majoritate de voturi, obiecțiile de neconstituționalitate și a constatat că Legea privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții – S.A. și pentru modificarea unor acte normative este neconstituțională, în ansamblul său.
În motivarea soluției pronunțate, Curtea a reținut că înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții – S.A. dă expresie unei operaţiuni juridice cu caracter individual, aplicabile, prin definiţie, numai unui singur caz expres determinat, creând o societate cu un singur acţionar supusă regulilor prevăzute de Legea societăţilor nr.31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1066 din 17 noiembrie 2004, și art.17 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.98 din 8 august 1990, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora ”unităţile economice de interes republican se organizează ca societăţi comerciale prin hotărâre a Guvernului”. Prin urmare, Curtea a constatat că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art.1 alin. (4) din Constituţie, şi a rolului Parlamentului, prevăzut de art.61 alin.(1) din Constituţie.
Deciziile sunt definitive și general obligatorii și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului.
Obiecțiile de neconstituționalitate a Legii privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții-S.A. și pentru modificarea unor acte normative au fost formulate de un număr de 51 de deputați aparținând grupurilor parlamentare al Uniunii Salvați România și al Partidului Mișcarea Populară și deputați neafiliați, de un număr de 66 deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, și, respectiv, de Președintele României. (https://financialintelligence.ro/sesizarile-presedintelui-iohannis-pnl-usr-si-pmp-asupra-legii-privind-infiintarea-fondului-suveran-de-dezvoltare-si-investitii-analizate-de-curtea-constitutionala/)
Constatând identitatea de obiect al acestor trei sesizări, Curtea Constituțională a dispus conexarea acestora.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

2 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

2 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

2 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

2 ore ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More