Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzsursa Pixabay
Curtea de Apel a respins, azi, cererea City Insurance și a Vivendi Internațional de suspendare a executării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară 1148/17.09.2021, prin care a fost retrasă autorizația asiguratorului.
Curtea de Apel a decis: “Respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Respinge cererea de suspendare a executării, ca neîntemeiată. Cu recurs, în 5 zile de la comunicare, ce se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 08.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.”
Potrivit unui raport recent al ASF, au fost constatate deficiențe în cazul societății de asigurare City Insurance SA, în condițiile în care ASF a luat la cunoștință că cea mai mare parte a disponibilităților bănești ale asigurătorului erau raportate de societate într-un cont bancar ce nu există, la o societate bancară cu care asigurătorul nu avea relații contractuale. Astfel, indicatorii de solvabilitate și lichiditate ai societății City Insurance SA au fost grav denaturați începând din anul 2017, potrivit ASF: “Totodată, au fost dispuse, în acest sens, o serie de sancțiuni și măsuri în vederea corectării deficiențelor identificate, inclusiv desemnarea în calitate de administrator temporar a Fondului de Garantare a Asiguraților pentru înlocuirea organului de conducere a societății.”
O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…
Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…
Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…
Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…
Serviciul Român de Informații (SRI) transmite că, în cooperare și coordonare cu instituții partenere în…
Transelectrica vrea să primească acordul acționarilor pentru acționarea în justiție a unor foști membri ai…
This website uses cookies.
Read More