Burse/Investitii

Curtea de Apel București suspendă hotărârea judecătorului sindic privind deschiderea procedurii generale de faliment faţă de Amonil

  • ANRE (Agerpres): Firmele omului de afaceri Ioan Niculae, printre beneficiarii de gaze din producţie internă, la preţ plafonat

 

Curtea de Apel București suspendă hotărârea judecătorului sindic privind deschiderea procedurii generale de faliment faţă de Amonil, potrivit informaţiilor transmise către BVB. Astfel, Amonil a anunţat: 

“La termenul din dată de 25.03.2019, Curtea de Apel București, secția a VI a civilă a admis cererea de suspendare formulată de Amonil S.A. prin administrator special – Cristina Matei și a dispus suspendarea hotărârii judecătorului sindic privind deschiderea procedurii generale de faliment faţă de Amonil SA, cuprinsă în sentinţa civilă nr.281/F din dată de 22.02.2019, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa – Secţia Civilă, în dosarul nr.1611/98/2014, până la soluţionarea definitivă a cererii de apel. Încheierea de ședința este definitivă”.

Amonil Slobozia a afişat pierderi nete de aproape 1,8 milioane de lei la finele anului 2018, de 10,7 ori mai mari faţă de cele din anul anterior, potrivit rezultatelor financiare transmise  Bursei de Valori Bucureşti. La 31 decembrie 2018, compania a raportat venituri totale de 745.139 lei şi cheltuieli totale de 3,371 milioane lei.

La sfârşitul lunii iunie 2018, acţionarii Amonil erau Zalois Limited, care deţinea 32,19% din capitalul social, Jovline Limited – 18,23%, Salink Limited Nicosia – 13,55% şi alţi acţionari – 36,03%. Se pare că Amonil este controlată indirect de omul de afaceri Ioan Niculae.

Chemgas Holding Corporation a preluat în 2009  majoritatea activelor Amonil, prin executare silită. Chemgas Holding este deţinută la rândul ei de o altă firmă offshore, Riverside Development.  

Recent, Agerpres a scris că Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a publicat lista consumatorilor finali industriali care beneficiază de gaze de producţie internă direct de la producători, la preţ plafonat, printre aceştia fiind mai multe companii din grupul InterAgro, deţinut de omul de afaceri Ioan Niculae.

Este vorba despre Chemgaz Holding, care va primi în perioada 1 aprilie – 30 septembrie 2019 o cantitate totală de 670.367 MWh de gaze de producţie internă, despre Donau Chem – 686.405 MW, Ga Pro Co Chemicals – 555.243 MWh, Nitroporos – 115.156 MW, Viromet – 311.769 MWh.

Toate aceste firme fac parte din grupul InterAgro, potrivit paginii web a companiei. Totodată, aceştia sunt consumatorii industriali care primesc cele mai mari cantităţi de gaze din producţia internă.

Pe lista ANRE mai figurează o firmă din grupul InterAgro, Amurco, însă cantitatea de gaze alocată în dreptul său este 0,00 MWh.

Amonil Slobozia este o societate comercială pe acţiuni cu capital privat înfiinţată în anul 1991, în baza Legii nr.15/1990, prin preluarea întregului patrimoniu al fostului Combinat de Îngrăşăminte Chimice Slobozia, şi are ca obiect principal de activitate
producerea de energie electrică.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

32 de minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

o oră ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

2 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

3 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More