Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzsursa Pixabay
Curtea de Apel Ploieşti a admis, joi, contestaţia formulată de fostul deputat Sebastian Ghiţă şi a decis revocarea măsurii arestării preventive emisă pe numele acestuia în dosarul în care acesta este cercetat de DNA Ploieşti pentru trafic de influenţă, spălare a banilor şi constituirea unui grup infracţional organizat. Astfel, omul de afaceri se poate întoarce oricând în România.
“Prin Încheierea din data de 07 martie pronunţată în dosarul 687/105/2019, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus următoarele: (…) admite contestaţia formulată de Ghiţă Sebastian Aurelian împotriva încheierii 74 din 4 martie pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalul Prahova pe care o desfiinţează în totalitate şi rejudecând cererea inculpatului: (…) admite cererea şi dispune revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, luată prin încheierea 98 din 15 martie 2017 a Tribunalului Prahova şi devenită definitivă prin încheierea din 3 aprilie 2017 a Curţii de apel Ploieşti şi în baza cărora a fost emis mandatul de arestare preventivă 2/UP/14 aprilie 2017 emis de Curtea de Apel Ploieşti. (…). Definitivă”, se arată în minuta deciziei, potrivit Agerpres.
Soluţia pronunţată joi este definitivă, conform digi24.ro.
Sebastian Ghiţă a plecat din ţară în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016 şi a fost prins la Belgrad în 14 aprilie 2017. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.
Fostul deputat PSD a fost arestat de autorităţile sârbe timp de două luni pentru posesie de documente falsificate şi a fost eliberat pe cauţiune.
Vodafone România anunță semnarea documentelor legale relevante ale tranzacției privind achiziția Telekom România Mobile Communications.…
de Andrei Rădulescu Pe parcursul ultimelor luni economia mondială a prezentat un grad înalt de…
Huawei își intensifică sistemele de calcul AI, în timp ce producătorul american de cipuri Nvidia…
Canalul Panama a demarat un proces competitiv pentru selectarea companiei care va proiecta, construi și…
Administrația Trump a lansat joi o inițiativă pentru accelerarea dezvoltării centralelor electrice și a liniilor…
Administraţia preşedintelui Donald Trump a solicitat joi Curţii Supreme să anuleze deciziile instanţelor inferioare care…
This website uses cookies.
Read More