Categories: Fără categorie

Curtea de Conturi a identificat abateri financiar contabile estimate de 659 de milioane de lei si prejudicii de 38,3 milioane de lei (document)

Curtea de Conturi a identificat venituri suplimentare estimate de 647 de mii de lei, abateri financiar contabile estimate de 659 de milioane de lei si prejudicii de 38,3 milioane de lei, in Raportul special privind gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgență, pe care l-a înaintat Parlamentului României. Documentul aprobat de Plenul Curții prin Hotărârea nr. 387/2020 are la bază un control amplu, desfășurat în perioada mai-iulie 2020, la 949 de entități din administrația publică centrală și locală, potrivit unui comunicat. Pentru a răspunde eficient și rapid solicitării Parlamentului, instituția supremă de audit a mobilizat peste 700 de auditori publici externi.

VEZI RAPORTUL

La baza selecției entităților auditate au stat sumele alocate de la bugetele centrale și locale pentru gestionarea stării de urgență, respectiv sumele utilizate, pe sursele de finanțare și pe destinații. Astfel, au fost selectate acele autorități care au primit sume importante de la aceste bugete, dar și cele care au primit responsabilități și atribuții suplimentare în situația de urgență. Nu în ultimul rând, în procesul de selecție au fost extrem de relevante achizițiile realizate, după tipul și valoarea acestora, specifice situației de urgență.

          Impactul financiar estimat de auditori în urma acțiunilor de control este compus din venituri suplimentare, prejudicii și abateri financiar contabile. Astfel, veniturile suplimentare estimate se ridică la 647 de mii de lei. Abaterile financiar contabile estimate pentru perioada supusă controlului sunt de 659 de milioane de lei, în timp ce prejudiciile sunt de 38,3 milioane de lei.

          Documentul prezintă și o serie de exemple de bune practici ale entităților publice care au gestionat optim resursele puse la dispoziție în perioada stării de urgență.

          ”Curtea de Conturi a României, ca instituție supremă de audit, și-a propus să ofere o analiză obiectivă a felului în care au fost gestionate resursele publice în perioada stării de urgență și să sprijine instituțiile publice în a-și crea mecanisme eficiente de răspuns la criză. Raportul este rezultatul unui efort susținut la nivelul tuturor structurilor Curții de Conturi, ținând cont de context, de restricțiile inerente aduse de pandemie, de la ajustarea programului anual de acțiuni, până la adaptarea modului de lucru care a obligat la distanțare fizică. În toate acțiunile noastre am urmărit să nu compromitem eforturile publice comune de răspuns la criza Covid-19. Ne dorim ca recomandările cuprinse în raport să reprezinte o oportunitate pentru autorități de a îmbunătăți procedurile specifice unei situații de criză, cu impact direct asupra modului de gestionare a banului public.” (Mihai Busuioc, președintele Curții de Conturi a României)

          Cheltuielile realizate pentru combaterea pandemiei, până la 30 iunie 2020, de la bugetul de stat, bugetele locale și bugetul asigurărilor de șomaj se ridică la 5 miliarde de lei. Din această sumă, 73% reprezintă plata indemnizației acordate pe perioada suspendării contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului (3,69 miliarde de lei), 13% sunt indemnizațiile acordate altor categorii de personal ale căror activități au fost întrerupte ori s-au derulat la un nivel foarte scăzut (662 de milioane de lei), iar 5,3% vizează cheltuielile privind stocurile de urgență medicală (266 de milioane de lei). Restul fondurilor s-au alocat pentru stimulentul de risc și alte cheltuieli specifice perioadei de urgență.

          La finanțarea publică a cheltuielilor destinate prevenirii și combaterii pandemiei se adaugă donațiile și sponsorizările, în bani sau în natură, primite de instituțiile publice. Astfel, entitățile auditate de Curtea de Conturi au primit și înregistrat donații și sponsorizări în valoare de 214,7 milioane de lei (44,4 milioane de euro).

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

18 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

19 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

19 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

19 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

20 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

20 de ore ago

This website uses cookies.

Read More