Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzCurtea de Conturi a Uniunii Europene (CCE) avertizează că există riscul de fraude şi abuzuri legate de fondurile din mecanismul european pentru redresare şi rezilienţă în valoare de 750 de miliarde de euro, destinate combaterii efectelor pandemiei de coronavirus, transmite vineri dpa, potrivit Agerpres.
“Cu cât mai repede ajung banii la oameni, cu atât mai mari sunt riscurile. Este inevitabil”, a declarat preşedintele CCE, Klaus-Heiner Lehne, apreciind că este foarte importantă crearea unui sistem eficient de verificare.
Pachetul de stimulente sub formă de împrumuturi şi granturi ar trebui să ajute cele 27 de state membre ale UE să relanseze economiile afectate de epidemie. Comisia Europeană speră că programul va fi funcţional din iulie. Împreună cu bugetul pe termen lung al Uniunii, până în 2027 ar trebui să se ajungă la un total de 1800 de miliarde de euro.
Potrivit lui Lehne, din cauză că bugetul practic se dublează, creşte şi nevoia de monitorizare. În 2022, CCE va avea nevoie de încă 40 de angajaţi, pe lângă cei circa 900 deja angrenaţi în supravegherea modului în care se cheltuiesc fondurile europene.
“Vă asigur însă că vom putea urmări. Avem această îndatorire şi o vom îndeplini”, a asigurat oficialul.
CCE a stabilit în trecut că miliarde de euro din banii europeni se scurg anual pe căi incorecte, însă de cele mai multe ori este vorba de greşeli, nu de fraude.
Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…
Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…
Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…
Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…
Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…
This website uses cookies.
Read More