International

Curtea Supremă a SUA le permite părinţilor să-şi retragă copiii de la orele ce le prezintă poveşti cu personaje LGBT

Curtea Supremă a SUA a decis vineri că părinţii îşi pot retrage copiii mici de la orele la care li se prezintă poveşti cu personaje LGBT, relatează agenţiile Reuters şi AFP.

Decizia, care urmează unei plângeri formulate de părinţi creştini şi musulmani din statul Maryland, a fost adoptată de Curtea Supremă cu ajutorul voturilor celor şase judecători conservatori, iar cei trei judecători progresişti au votat împotrivă.

Plângerea s-a referit la introducerea în acest stat începând din anul 2022 în programa pentru grădiniţe şi şcoli primare a unor cărţi pentru copii despre care promotorii iniţiativei au susţinut că ar fi menite să combată în acest mod prejudecăţile legate de homosexualitate şi identitatea de gen.

Autorităţile acestui stat acceptaseră iniţial să permită familiilor să-şi retragă copiii de la orele la care le sunt citite astfel de poveşti, dar ulterior au revenit şi au stabilit că prezenţa este obligatorie.

Prin urmare, mai mulţi părinţi de confesiune creştină şi musulmană au sesizat justiţia, denunţând o atingere adusă libertăţii lor religioase, care este garantată de Primul Amendament al Constituţiei SUA.

Departamentul Justiţiei şi administraţia preşedintelui republican Donald Trump au sprijinit demersul părinţilor. Imediat ce a redevenit preşedinte, în ianuarie, Trump a anulat programele privind diversitatea rasială şi de gen şi a decretat că guvernul federal american va recunoaşte de acum înainte doar două sexe, masculin şi feminin, conform promisiunii sale de combatere a ideologiei woke, potrivit Agerpres.

Articole recente

Parlament-moţiune de cenzură/Grindeanu: Românii nu ne-au ales pentru a flutura demisia pentru ping-pong politic; nu ne lăsăm şantajaţi

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…

39 de minute ago

Grecia/ Fraudarea ajutoarelor agricole europene, “o problemă cronică” (premierul grec)

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat duminica aceasta că fraudarea ajutoarelor agricole europene constituie "o…

53 de minute ago

Bumbacul indian este scutit de taxe, însă măsura ar putea să submineze cererea internă (analiză)

India a decis să prelungească suspendarea taxelor de import pentru bumbac până la sfârşitul anului,…

54 de minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul de reformă a sănătății – respinsă

Moțiunea de cenzură 'Demisia Guvernului Bolojan - cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate,…

o oră ago

Ucraina lovește infrastructura petrolieră „strategic importantă” din Rusia, confirmă Statul Major General

Forțele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Ilsky din regiunea Krasnodar Krai din Rusia și…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More