Afaceri

Cushman & Wakefield Echinox: Cererea în piaţa de birouri din Bucureşti va creşte cu 20-30% în acest an

Cererea de spații de birouri la nivelul Bucureștiului va crește cu 20-30% în acest an, în condițiile în care o bună parte din marii chiriași au ieșit din expectativă și își evaluează activ opțiunile pentru optimizarea necesarului de spații, potrivit consultanților firmei Cushman & Wakefield Echinox.

Volumul tranzacționat pe parcursul anului 2020 a scăzut cu 40%, până la nivelul de 237.000 de metri pătrați, pe fondul pandemiei Covid-19 care a determinat cea mai mare parte a companiilor să adopte pe scară largă telemunca, amânând pe cât posibil luarea unor decizii cu impact pe termen mediu și lung.

Anul 2021 a început sub alte auspicii, în condițiile în care numărul de cazuri Covid-19 la nivel mondial s-a înjumătățit față de finalul anului precedent, iar evoluția pozitivă a campaniilor de vaccinare permite autorităților să relaxeze măsurile restrictive. În acest context, după un an în care companiile au putut să evalueze impactul telemuncii prin analize interne sau cu ajutorul consultanților, acestea sunt acum în poziția de a-și redimensiona necesarul de spații într-o piață care le-a devenit favorabilă.

Bogdan Bogatu, Director Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Putem spune că începutul acestui an a adus un volum de activitate chiar mai ridicat față de debutul anului 2020, când aproape nimeni nu întrevedea impactul major pe care îl va avea propagarea pandemiei Covid-19. Avem, în prezent, proiecte în lucru de peste 70.000 de metri pătrați la nivelul Bucureștiului și orașelor regionale pentru o serie dintre cele mai mari corporații prezente la nivel local, acestea conștientizând că este un moment prielnic pentru a-și reașeza contractele, fie că vorbim de renegocieri, consolidări, restrângeri sau chiar extinderi de spații. În acest context, ne așteptăm ca volumul tranzacționat în 2021 să crească substanțial, cu cel puțin 20 – 30%, urmând să revină peste nivelul de 300.000 de metri pătrați.”

Departamentul de birouri al Cushman & Wakefield Echinox este format din şase consultanţi. Cei patru membri seniori ai echipei lucrează împreună în cadrul Cushman & Wakefield Echinox de peste 11 ani, perioadă în care au fost implicați în peste 300 de tranzacții diverse, traversând mai multe cicluri de dezvoltare a pieței.

Rata de neocupare a spațiilor la nivelul Bucureștiului a crescut pe parcursul anului trecut, ajungând la nivelul de 12,5%, un maxim al ultimilor patru ani. Cu toate acestea dezvoltatorii au în prezent în construcție clădiri cu o suprafață cumulată de peste 350.000 de metri pătrați, spații ce urmează a fi date în folosință în următorii doi ani, în condițiile în care anticipează o revenire a cererii, cu accent pe spațiile moderne, care încorporează cele mai noi tehnologii.

 

 

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

7 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

7 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

9 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

9 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

10 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More