Update articol:

Cutremur cu magnitudinea de 7,8 în Turcia și Siria. Peste 200 de morți și sute de răniți – video

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,9 a lovit luni centrul Turciei și nord-vestul Siriei, ucigând sute de oameni. Clădirile s-au prăbușit, autorităţile căutând acum supraviețuitorii prinși în moloz, scrie Reuters.

Bilanțul morților a depăsit 200 de persoane, conform autorităților.

Cutremurul a fost resimţit în Cipru, Liban, Grecia şi Israel, potrivit The Guardian.

„Nu am simțit niciodată așa ceva în cei 40 de ani pe care i-am trăit”, a spus Erdem, un locuitor al orașului turc Gaziantep, în apropiere de epicentrul cutremurului.

Statele Unite sunt „profund îngrijorate” de cutremurul din Turcia și Siria și monitorizează îndeaproape evenimentele, a declarat consilierul pentru securitate națională a Casei Albe, Jake Sullivan, pe Twitter.

Regiunea sudică Gaziantep este unul dintre principalele centre industriale şi de producţie ale Turciei şi se învecinează cu Siria. În zonă sunt adăpostiţi, de asemenea, numeroşi refugiaţi.

Un centru comercial s-a prăbușit

Un corespondent BBC din Turcia relatează că la Diyarbakir un centru comercial s-a prăbuşit.

Jurnalistul Eyad Kourdi, care locuieşte în oraşul Gaziantep, a declarat pentru CNN că au avut loc până la opt replici “foarte puternice” în mai puţin de un minut de la producerea cutremurului iniţial.

Presa de stat siriană a declarat că un număr mare de clădiri s-au prăbuşit în provincia Alep, în timp ce o sursă din cadrul serviciilor civile din Hama a declarat că mai multe clădiri s-au prăbuşit şi acolo.

Oamenilor li s-a cerut să evite să folosească serviciul de telefonie mobilă şi să se folosească numai de mesajele text sau de mesaje transmise prin internet.

Președintele Turciei, Recep Erdogan, a postat un mesaj pe Twitter, în care s-a adresat tuturor cetățenilor afectați. „Sperăm că vom trece împreună de acest dezastru cât mai curând posibil și cu cele mai mici pagube”, a spus el, citat de BBC. Erdogan a declarat că echipe de căutare și salvare au fost trimise imediat în zonele afectate de cutremur, iar alte unități erau în alertă.

Agenția pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor de Urgență (AFAD) din Turcia a cerut ajutor comunității internaționale, după ce sudul țării a fost lovit de cutremurul devastator.  AFAD a transmis într-un comunicat de presă că are nevoie de ajutor internațional „pentru căutări și salvare”. Crucea Roșie din Turcia trimite rezerve suplimentare de sânge în zonele afectate și cere ajutor oamenilor să doneze sânge.

Potrivit CNN, cutremurul de luni este unul dintre cele mai puternice seisme care au lovit Turcia în ultimii 100 de ani. USGS, institutul american pentru geologie, aminteşte de un cutremur cu magnitudinea de 7,9 care a lovit estul Turciei în 1939. Acel seism s-a soldat cu peste 30.000 de morţi.

 

 

 

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025