Update articol:

Cutremur în Turcia – România răspunde apelului de sprijin venit din partea Turciei; Guvernul a decis trimiterea unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenţie în astfel de situaţii

Sursa Twitter

Guvernul României anunţă, luni, că în urma consultării cu preşedintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, luni, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea DSU, în urma cutremurului care a avut loc în Turcia. Astfel, Guvernul României a decis trimiterea unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenţie în astfel de situaţii. Echipele de salvatori ale IGSU, împreună cu echipa medicală SMURD Bucureşti, alături de personalul Forţelor Aeriene Române din cadrul MAPN, sunt deja pregătite pentru desfăşurarea acestei misiuni de sprijin.

”În urma consultării cu preşedintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, azi, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea DSU. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitatea sa de punct naţional de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităţilor din Turcia pentru acordarea de asistenţă internaţională, având în vedere situaţia de urgenţă generată de cutremurul de peste 7 grade Richter manifestat noaptea trecută pe teritoriul acestora”, anunţă Executivul într-un comunicat.
Urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, Guvernul României a decis trimiterea unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenţie în astfel de situaţii din cadrul IGSU, în Turcia, ţara puternic afectată de cutremurul de noaptea trecută, precizează Guvernul.
Sprijinul oferit de statul român a fost acceptat de autorităţile turce, afirmă Executivul. ”Echipele de salvatori ale IGSU, împreună cu echipa medicală SMURD Bucureşti (parte integrantă a INSARAG), alături de personalul Forţelor Aeriene Române din cadrul MAPN, sunt deja pregătite pentru desfăşurarea acestei misiuni de sprijin”, se arată în comunicat.
”Precizăm faptul că sprijinul se va acorda în baza solicitării de asistenţă internaţională formulată de guvernul Republicii Turcia prin Mecanismul European de Protecţie Civilă. România continuă să-şi onoreze angajamentele internaţionale, rămânând un partener solidar statelor care se confruntă cu situaţii majore de urgenţă”, mai afirmă Guvernul.

Un cutremur foarte puternic, cu magnitudinea de moment evaluată de USGS la 7,8 s-a produs luni dimineaţă devreme, la adâncimea de 17,9 kilometri, în partea de sud a Turciei, în provincia Gaziantep, în apropiere de graniţa cu Siria.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025