Asigurari

Cutremurul şi incendiul,principalele riscuri de care se tem românii atunci când vine vorba despre locuinţele lor (studiu)

Cutremurul şi incendiul continuă să fie principalele riscuri de care se tem peste 50% dintre români atunci când vine vorba despre locuinţele lor, reiese din cel mai nou studiu sociologic realizat de IRES, la solicitarea Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, acest top al riscurilor este completat de furtuni şi vijelii (29% dintre români), explozii (22%), inundaţii naturale (21%), furturi (18%) şi alunecări de teren (13%).

Riscul de cutremur este conştientizat în special de românii cu vârste de peste 50 de ani, iar riscul de incendiu este conştientizat mai mult de către cei cu vârste între 18-35 de ani, din zona de Sud, Bucureşti şi Dobrogea.

“Faptul că românii sunt tot mai conştienţi de riscurile la care sunt expuşi şi vor să afle mai multe despre formele de protecţie financiară la care au acces ne determină să accelerăm demersurile noastre de informare – pentru ca fiecare dintre noi să fie #sigurACASĂ alături de cei dragi”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.

Anul trecut, companiile de asigurări membre UNSAR au achitat proprietarilor de locuinţe despăgubiri de peste 43,3 milioane lei doar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de incendii locuinţelor, în baza asigurărilor facultative.

“Incendiul este riscul care provoacă cele mai importante daune locuinţelor noastre, dar care, totodată, poate avea impact şi asupra vecinilor noştri. Din acest motiv, şi nu numai, o asigurare care să răspundă specificului locuinţei va face mereu diferenţa în cazul ivirii unor situaţii nefericite”, a spus Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri & Proprietăţi în cadrul UNSAR.

Înfiinţată în 1994, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

Asigurările reprezintă un sector – cheie al economiei româneşti, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asiguratorii din România Membri ai UNSAR plătesc despăgubiri de circa 1,8 miliarde euro pe an, ceea ce înseamnă 5 milioane euro în fiecare zi calendaristică.

Înfiinţat în 2009, Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie- IRES activează pe piaţa de cercetare din România şi funcţionează ca un think tank independent, o parte dintre studiile şi proiectele pe care le dezvoltăm fiind dedicate optimizării politicilor publice în diferite domenii ale societăţii româneşti.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

3 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

4 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

4 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

8 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More