Comunicate de presa

D.I.I.C.O.T. se află în imposibilitatea achitării la timp a facturilor curente, precum şi a celor restante

“Datorii semnificative se înregistrează şi la plata serviciilor poştale, de telefonie fixă şi mobilă, servicii de curățenie, service-uri auto si întreținerea şi funcționarea echipamentelor.”
“Pentru a nu fi debranșate de la utilități, la unele dintre sedii, datoriile au fost achitate de către personalul angajat, din fonduri proprii, iar în unele cazuri, tot din fonduri proprii s-au achiziționat materiale necesare desfășurării activității.”

 

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) a transmis un punct de vedere privind bugetul pentru anul 2019:

“Având în vedere proiectul de buget pentru anul 2019 din care rezultă creditele bugetare aprobate pentru D.I.I.C.O.T. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în anul în curs şi în conformitate cu prevederile art.1 al.2 lit b şi art.7 al.6 din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, aducem la cunoştinţa opiniei publice, următoarele:

Fondurile alocate în proiectul curent de buget nu permit desfăşurarea în condiţii optime a activităţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi pun în pericol finalizarea cauzelor penale aflate în curs.

În proiectul de buget pe anul 2019 la Titlul II “Bunuri si servicii” publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, suma alocată pentru D.I.I.C.O.T. este în cuantum de 14.500.000 lei, din care 2.000.000 lei reprezintă fondul de flagrant, conform art. 20 din OUG 78/2016, sumă ce nu poate fi utilizată pentru plăţi de bunuri si servicii.

Având în vedere faptul că pentru buna desfășurare a activității D.I.I.C.O.T. sunt necesare credite bugetare in sumă de aproximativ 1.500.000 -1.600.000 lei/luna, rezultă faptul că, într-un an, sunt necesare credite în sumă de 18.000.000 -19.000.000lei.

Menţionăm că, la data de 31.01.2019, D.I.I.C.O.T. înregistrează debite în sumă de 3.595.374,59 lei, astfel că, după achitarea acestora, creditele ramase vor asigura funcționarea instituției pentru o perioadă de cel mult 6 luni.

Datorii semnificative se înregistrează şi la plata serviciilor poştale, de telefonie fixă şi mobilă, servicii de curățenie, service-uri auto si întreținerea şi funcționarea echipamentelor.

Un alt aspect pe care îl aducem in atenție este acela că societățile care furnizează utilități (energie electrică, gaze naturale, apă, canal şi salubrizare) au emis somații pentru debranșare de la aceste utilități, în condițiile în care activitatea D.I.I.C.O.T. se defăşoară în 42 de locații.

Pentru a nu fi debranșate de la utilități, la unele dintre sedii, datoriile au fost achitate de către personalul angajat, din fonduri proprii, iar în unele cazuri, tot din fonduri proprii s-au achiziționat materiale necesare desfășurării activității.

O altă cauză care conduce la blocarea activităţii instituţiei o reprezintă faptul că, până la data de 06.02.2019, nu au fost efectuate deschiderile de credite pentru luna ianuarie, deşi DIICOT a transmis numeroase solicitări atât ordonatorului principal de credite cât şi Ministerului Finanțelor Publice. Ca şi consecinţă, instituţia se află în imposibilitatea achitării la timp a facturilor curente, precum şi a celor restante.

Totodată, creditele cuprinse în proiectul de buget pe anul 2019 la Titlul I „Cheltuieli de personal” şi Titlul II „Bunuri şi servicii” nu cuprind sumele necesare pentru asigurarea salariilor şi a dotărilor cu mijloacele necesare desfășurării activității celor 50 de polițiști judiciari prevăzuți la art. 18 alin 1 din OUG 78/2016, aprobată prin Legea 120/2018.

Precizăm că, încadrarea în structura D.I.I.C.O.T. a acestor polițiști este necesară şi utilă din perspectiva asigurării deplinei funcționari operaționale a instituției şi pentru o apărare socială eficientă împotriva unor fenomene infracţionale grave şi chiar flagelare sub anumite aspecte (spre exemplu, traficul şi consumul ilicit de droguri, traficul de substanţe psihoactive şi traficul de precursori).”

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

14 minute ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

15 minute ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

23 de minute ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

4 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More