Macroeconomie

Dăianu: Deficitul – ca o cangrenă; nu se rezolvă prin tăiere de cheltuieli, nu putem evita unele creșteri de taxe și impozite

Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a declarat, marți, că deficitul bugetar este ‘ca o cangrenă pentru trupul economiei și societății românești’ și este o iluzie că o corecție a sa se poate face numai pe partea de cheltuieli, menționând că nu se pot evita unele creșteri de taxe și impozite, potrivit Agerpres.

‘Orice modalitate care poate să crească veniturile statului român trebuie să fie avută în atenție. Nu este o soluție miraculoasă, așa ceva nu există. Ajustarea are o amploare care face imposibilă evitarea unor dureri. Cei care susțin teza că corecția deficitului se poate face numai pe partea de cheltuieli, aleargă după o himeră, așa ceva nu este posibil. (…) Eu vorbesc pe baza analizelor pe care le facem noi la Consiliul Fiscal și pe baza judecăților pe care le am eu. Eu cred că nu putem evita creșterea veniturilor fiscale ale statului, deci nu vorbesc de veniturile nonfiscale, prin unele creșteri de taxe și impozite’, a afirmat Dăianu, la Palatul Parlamentului, după ce s-a întâlnit cu președintele Senatului, Ilie Bolojan.

Potrivit lui Dăianu, deficitul bugetar este ‘ca o cangrenă pentru trupul economiei și societății românești’.

‘Ani de zile societatea românească trăiește pe filieră bugetară. Mult peste posibilități. Când spun așa nu înseamnă că vinovat de situație este numai sectorul bugetar. Aceasta este o prostie pentru că veniturile bugetarilor, profesorilor, medicilor, nu vorbim numai de funcționărime, aceste venituri sunt cheltuite în economie și se văd în încasări ale întreprinderilor. Este o cangrenă și se poate lupta împotriva ei pentru a fi extirpată. Creșterea substanțială a veniturilor fiscale numai dintr-o colectare mult mai bună nu este posibilă. Ceea ce am spus președintelui Bolojan este ceea ce eu spun public de mult’, a explicat Daniel Dăianu.

Potrivit președintelui Consiliului Fiscal, nu se pot obține 30 miliarde de lei din tăieri de cheltuieli.

‘Nu cred așa ceva. Dacă vă uitați la structura bugetului public, vă dați seama că de departe grosul este deținut de salarii și pensii. În primul rând, nu poți să tai salarii și pensii, să decretăm că de mâine tăiem salarii și pensii la oameni. Poți într-adevăr să tai din cheltuielile alocate bunurilor și serviciilor. Dar dumneavoastră știți foarte bine că sunt compartimente ale sistemului bugetar care gem pentru că nu au suficient, de exemplu spitalele, chiar școlile, ce facem? Tăiem mai mult de acolo? Avem cheltuieli cu dobânzile, care nu depind de noi. Nu putem să reducem cheltuielile cu dobânzile statului. Dobânzile depind de ce se întâmplă pe piețele financiare internaționale. Dacă nu vom avea un plan credibil prin impactul asupra veniturilor fiscale, îmi pare rău că trebuie să spun acest lucru, nu avem ce să facem, pentru că toți va trebui să acceptăm o realitate dramatică – că nu putem ieși din încurcătură fără a renunța la unele venituri când este vorba despre oameni, încasări, când este vorba despre întreprinderi. Nu se poate altfel’, a mai explicat Dăianu.

Întrebat care ar fi instrumentele prin care noul Guvern ar putea să elimine problema deficitului, Dăianu a menționat că nu dorește să intre în detalii și este incorect să spună cum a decurs discuția cu Ilie Bolojan.

‘Deci, viziunea mea, pe care dumneavoastră în linii mari o știți, este consemnată și în documente le Consiliul Fiscal în care noi spunem de mult timp că este o iluzie să credem că această corecție se poate face numai pe partea de cheltuieli. Cei care cred, vorbesc: este stat umflat. Uitați-vă, câte cheltuieli publice din PIB are România și care este media în Uniunea Europeană. Că există corupție, că există hoție, știm, dar această corupție și hoție nu este cantonată într-un compartiment, nu știu, într-un județ al țării. Ne ducem acolo și extirpăm corupția. Este în toți porii’, a mai spus Daniel Dăianu.

Chestionat dacă se va ajunge în situația de a apela la FMI, el a răspuns: ‘De ce să faci așa ceva, când mult mai firesc este să ai un pachet, fie el dureros prin consecințe, dar salvând unitatea financiară a României, că asta se joacă acum’.

View Comments

  • Cresterea de taxe si impozite nu-i o solutie. Președintele României, Nicușor Dan, a declarat în discursul din Parlament cu ocazia depunerii jurământului că înainte de orice este nevoie de un program de reforme imediate care să conducă la reducerea deficitului bugetar , precum:
    -stoparea evaziunii fiscale;
    -reducerea și să eficientizarea cheltuielilor statului;
    -guvernanță și management profesionist la companiile de stat;
    -simplificarea accesării fondurilor europene;
    -un mesaj de stabilitate, deschidere și predictibilitate catre piețele financiare menit sa asigure un cadru favorabil pentru atragerea investitorilor.
    Pe termen mediu si lung, România are nevoie de reforme structurale temeinice precum:
    -reducerea birocrației prin digitalizare;
    -legea salarizării în sistemul public si reforma sistemului de angajări la stat ;
    -reforma sistemului electoral;
    -reforma administrativ-teritorială .
    Dintre toate acestea, cea mai importantă este reforma administrativ-teritorială si descentralizarea.
    Noi încă ne conducem după legi comuniste din 1968, adică centralism democratic-socialist, în plin capitalism democratic-european. Ori acest centralism este o frână a dezvoltării economice. Prin reorganizarea administrativ-teritorială s-ar desfiinţa foarte multe structuri inutile populate cu tot felul de nepotisme. Un alt avantaj este decimentarea reţelelor clientelare construite in timp de peste 50 de ani. Dacă s-ar sparge astfel de strcturi, s-ar crea şansa ca România să renască administrativ ca ţară.
    Chiar si la atragerea de fonduri europene au existat sincope deoarece România nu a fost in stare sa facă o reforma administrativ- teritoriala compatibilă cu structurile europene. Din această cauză diferențele economice dintre județe sunt imense, iar birocrația omoară multe proiecte în fașă, desi dispune de un aparat administrativ supradimensionat, dar fără ca acesta să facă nimic. De aceea, trebuie recurs la o restructurare a acestor unități administrativ- teritoriale pentru ca structurile respective să fie compatibile cu cele europene, să devină funcționale si eficiente economic, deoarece in prezent cele mai multe dintre judete sunt adevărate feude pentru baronii locali. Trebuie in sfârsit să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu ADR-uri (Agentii de Dezvoltere Regională) ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București.
    Reforma administrativ-teritorială este o necesitate si aceasta se poate face printr-o procedură simplă fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Această comasare contribuie la reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene.
    Astfel, în perioada 2014-2020, Polonia a accesat 23,6 miliarde de de euro fonduri europene pentru transporturi, în timp ce România a cerut și a obținut doar 5,5 miliarde.
    Concret, prin reducerea numărului de judete s-ar reduce automat si numărul de prefecturi, agentii si institutii deconcentrate care in prezent sunt răspândite în cele 40 de judete si în municipiul București, la numai 8 judete echivalente cu regiunile de dezvoltare.
    De asemenea, in România sunt 2862 de comune din care 2.390 au sub 5.000 de locuitori, 891 n-au nici măcar 2.000 de oameni. Avem 216 orașe din care 117 au sub zece mii de cetățeni. Au însă aparate birocratice stufoase care le conduc, în mai toate cazurile cu ajutor de la stat. 2.593 de localități au beneficiat de fonduri din bugetul statului pentru a putea să funcționeze. Și așa se întâmplă în fiecare an.
    Si aici e nevoie de o comasare a satelor astfel încât să rezulte comune cu minimum 5000 de locuitori capabile să-si asigure cheltuielile de functionare din bugete proprii si să livreze servicii publice pentru comunitătile din subordine.
    In concluzie, este nevoie de o reformă administrativ-teritorială care să asigure dezvoltarea economico- socială a țării pe bază sustenabilă.
    Amintim că în anul 2023 când presedintele Camerei Deputatilor era Marcel Ciolacu a fost depus la parlament un proiect de LEGE pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.2/1968, republicată, privind organizarea administrativă a teritoriului României.
    (Vezi: https://www.cdep.ro/proiecte/2023/400/30/3/pl197.pdf)
    Mai recent a fost depus la parlament un alt proiect de reorganizare administrativ-teritorială pe structura regiunilor de dezvoltare:
    (Vezi: https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/10/Proiect-USR-Reorganizarea-teritoriala.pdf)

  • Domnul D.Daianu toata viata a fost bugetar dar unul mai gras la buzunar.Nu vrea dânsul taierea risipei penteru ca el este beneficiar al risipei.E timpul sa se retraga cu ideile lui economice de specialist.

Articole recente

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

44 de minute ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

45 de minute ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

47 de minute ago

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…

49 de minute ago

Ministrul Mediului despre fondurile neatrase de Apele Române: Este o crimă pentru comunităţile expuse la inundaţii

Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…

51 de minute ago

Guvernul spaniol este “deschis” ideii unei posibile prelungiri a funcţionării centralelor nucleare

Guvernul spaniol de stânga este "deschis", sub rezerva anumitor condiţii, ideii unei posibile revizuiri a…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More