Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPurtarea măştii este obligatorie, de joi, în spaţiile publice deschise în care sunt organizate pieţe, târguri şi oboare în Dâmboviţa, măsura fiind luată pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID-19 în judeţ, au informat, miercuri, reprezentanţii Prefecturii, potrivit Agepres.
“În urma exprimării voturilor membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, a fost aprobată hotărârea CJSU (Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă – n.r.) nr. 21/29 iulie prin care se extinde obligativitatea purtării măştii şi în spaţiile publice deschise în care sunt organizate pieţe, târguri sau oboare. Aceasta intră în vigoare începând cu data de 30 iulie, ora 6,00. Totodată, hotărârea prevede, pentru comercianţii care îşi desfăşoară activitatea în astfel de spaţii, obligativitatea purtării atât a măştii de protecţie, cât şi a mănuşilor”, precizează reprezentanţii Prefecturii Dâmboviţa.
Încă de marţi, prefectul Aurelian Popa a anunţat că a propus această măsură. În spaţiul public s-a vorbit şi despre posibilitatea închiderii unei pieţe din Târgovişte.
“Măsurile vor fi luate gradual, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, urmând a se analiza în cadrul Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa şi alte măsuri, după ce vor fi constatate rezultatele primelor măsuri aplicate”, mai informează Prefectura Dâmboviţa.
Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…
Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…
Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…
Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…
Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…
This website uses cookies.
Read More