Categories: Macroeconomie

Damen anunţă restructurarea a 228 de posturi de la Şantierul Naval Mangalia. Angajaţii disponibilizaţi vor primi până la nouă salarii compensatorii

Damen a anunţat restructurarea a 228 de posturi de la Şantierul Naval Mangalia, precizând că angajaţii disponibilizaţi vor primi până la nouă salarii compensatorii.

Potrivit unui comunicat al Damen, Adunarea Generală a Acţionarilor a aprobat, în şedinţa de vineri, reorganizarea Şantierului Naval Damen Mangalia, un plan anunţat în urmă cu un an, iar această reorganizare înseamnă restructurarea a 228 de posturi.

“Reorganizarea activităţii este consecinţa directă a faptului că Damen trebuie să se adapteze la situaţia economică din sectoarele maritime mondiale. Din cauza scăderii cererii din sectoarele offshore şi a concurenţei crescute a şantierelor navale care sunt susţinute de stat în Asia, activităţile de construcţie şi reparaţie navală au scăzut dramatic în 2020. Acest efect a fost exacerbat de impactul pandemiei Covid-19. Ca atare, noile comenzi de construcţii navale din Europa au scăzut cu 64% în tonaj anul trecut comparativ cu 2019 (în termeni valorici: 40% în scădere)”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că Damen a fost nevoită să anunţe această reorganizare la 6 iulie 2020, care a implicat pierderea a 642 de locuri de muncă în Galaţi şi 228 de locuri de muncă în Mangalia. De asemenea, în Olanda, câteva sute de locuri de muncă au fost declarate redundante, iar aceste reorganizări au fost deja implementate în Galaţi şi Olanda.
Damen precizează că, în consultare cu sindicatele şi autorităţile, va fi elaborat un plan social care respectă în totalitate prevederile contractului colectiv de muncă, iar angajaţii afectaţi de restructurare vor primi până la nouă salarii compensatorii.
“Reorganizarea este necesară şi va permite şantierului posibilitatea de redresare şi adaptare la situaţia actuală, astfel încât celelalte sute de locuri de muncă să nu fie afectate. Damen este o afacere de familie ce are o viziune pe termen lung. Construcţia navală românească joacă un rol esenţial în activitatea grupului Damen, iar şantierele Damen Mangalia şi Damen Galaţi au o importanţă vitală. Acest lucru este subliniat de numeroasele investiţii pe care le-am făcut în ambele şantiere”, a declarat Chris Groninger, director general al Şantierului Naval Damen Mangalia, potrivit News.ro.

Articole recente

Investitorii îngrijorați de schimbările climatice impun noi standarde pentru industria petrolului și gazelor naturale (eToro)

Comentariul analistului eToro, Bogdan Maioreanu După o vară care a adus inundații intense în Europa…

31 de minute ago

Evenimente extreme si activitatea economică [1] – schimbarea climatică poate destabiliza profund bugetele publice

de Daniel Dăianu Traim vremuri foarte dificile, cu o suita de crize, evenimente extreme, care…

41 de minute ago

Acţiunile One United Properties intră în indicele BET

Acţiunile One United Properties (BVB: ONE) au intrat în indicele Bucharest Exchange Trading (BET), începând…

2 ore ago

„Trebuie să ne oprim” – prima alianţă diplomatică din lume pentru a menține petrolul și gazul în pământ

Costa Rica și Danemarca sunt cele două ţări care conduc eforturile de a construi prima…

2 ore ago

Theodor Cornel Stănescu este noul Director General al Crédit Agricole România

Domnul Theodor Cornel Stănescu, Prim Director General Adjunct al Vista Bank a fost desemnat Director…

3 ore ago

A murit gazetarul Horia Alexandrescu

Gazetarul Horia Alexandrescu a murit luni dimineaţa, la vârsta de 74 de ani. Anunţul a…

4 ore ago