Decizia Curții Constituționale validează abordarea ASF în privința Legii de plată a pensiilor private, ne-a declarat Dan Armeanu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pe sectorul pensiilor private.
CCR a constatat că este neconstituțional doar articolul 55 alin.(2), care exceptează de la această regula de plată persoanele care suferă de afecțiuni oncologice. Potrivit comunicatului oficial, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor și de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că prevederile art. 55 alin.(2) din Legea privind plata pensiilor private sunt neconstituționale.
Dan Armeanu a declarat: “Recenta decizie a Curții Constituționale a României referitoare la Legea de plată a pensiilor private confirmă că mecanismul de plată a pensiilor private este unul constituțional și întărește, de asemenea, propunerea inițială a ASF, construită pe respectarea cadrului legal și pe protejarea intereselor participanților.
ASF a avut în vedere, în elaborarea proiectului său, respectarea standardelor internaționale și a bunelor practici OCDE, în contextul angajamentului României de aderare la OCDE, protejarea intereselor participanților, prin garantarea transformării economiilor acumulate într-o pensie sigură și predictibilă precum și aplicarea principiului proporționalității, oferind flexibilitate în opțiunile de plată, dar menținând sustenabilitatea sistemului.
Mai mult, prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, care garantează egalitatea de tratament între participanți, se regăsește întru totul în proiectul de lege elaborat la nivelul ASF.
În pofida unor puncte de vedere care au contestat, în spațiul public, principiile și bunele practici ale OCDE, decizia Curții Constituționale validează abordarea ASF în privința Legii de plată a pensiilor private, în forma sa inițială, prevederea declarată neconstituțională fiind un amendament introdus ulterior în Parlament.”