Energie

Dan Barna: CE Oltenia are mari dificultăți financiare din cauza proastei administrări și căpușelor politice care nu au făcut investiții (video)

Sorin Boza, președintele directoratului CEO: “A vorbi fără să știți măcar 2% din problemele cu care ne confruntăm, chiar vom ajunge să ducem în derizoriu munca tuturor celor ce câștigă o pâine în acest Complex”

 

CE Oltenia are mari dificultăți financiare din cauza proastei administrări și căpușelor politice care nu au făcut investiții în această companie, susține Dan Barna, președintele USR, precizând: “Contextul european nu este favorabil industriei miniere așa cum o știm noi astăzi din cauza angajamentelor pe care România și le-a luat în privința reducerilor emisiilor de carbon. CEO ar trebui să accelereze procesul de conversie pe gaze naturale ale vechilor capacități de producție pe bază de cărbune pentru a-și păstra contribuția în sistemul energetic. De asemenea, e nevoie de viziune pentru a ne adapta la noile realități: investițiile în noi capacități pe bază de energie regenerabilă, dacă acestea sunt eficiente economic”. 

 

Dan Barna spune că a vizitat Complexul Energetic Oltenia și că situația din Motru arată că România nu-și mai permite să aibă o guvernare PSD niciun minut: 

“Fără investiții la CEO vom ajunge să închidem carierele de cărbune, să lăsăm oamenii pe drumuri dar să folosim aceleași capacități de producție despre care se spune că sunt poluante. Pe de altă parte acestea nu mai sunt eficiente și am ajuns să folosim cărbune din import. Practic, în loc să investim în tranziția energetică a României, investim în tranziția energetică a altor state.

Soluția reală este eliminarea companiilor căpușă care secătuiesc această companie. În momentul de față România are o alternativă, USR PLUS. Candidatura mea la Președinția României este garanția că nu vom mai avea sinecuri la guvernare și vom duce țara noastră în direcția dezvoltării”.

În replică, Sorin Boza, președintele directoratului CEO a spus: 

“Sunt momente când te crucești ! Oameni importanți din această țară fac afirmații că au fost în vizită la Complexul Energetic Oltenia și când colo ce să vezi …… un fake.
De ce oare ajungem să ne coborâm atât de jos și să credem că așa putem convinge oamenii să ne voteze!
Domnul Barna nu a ajuns la Complexul Energetic Oltenia. Poate a trecut pe lângă vreo carieră sau chiar prin fața sediului societății,  însă până a vizita Complexul Energetic e drum lung.
Poate la Motru s-a întâlnit cu angajați din CEO, asta nu contest . Însă până la afirmația că a vizitat CEO este același drum lung.
Văd afirmații făcute în spațiul online că ar fi probleme financiare la CEO. Adevărat ……..Însă sunt probleme din cauza arhicunoscută a taxelor pe care le plătim. Nu sunt o persoană ce nu recunoaște acest lucru, însă era bine dacă veneați cu soluțăi. Că a arăta cu degetul sunt chiar sătul de parcă taxa pe CO2 a fost pusă de vreun prieten sau vreo rudă de-a mea.
Sincer aveam așteptări de la Dvs, stimate domn. Mari chiar. Însă a vorbi fără să știți nici măcar 2% din problemele cu care ne confruntăm chiar vom ajunge să ducem în derizoriu munca tuturor celor ce câștigă o pâine în acest Complex.
Dacă vreodată veți dori să aflați cu ce ne confruntăm, vă stau la dispoziție. Dacă nu veți dori să discutați cu mine va recomand să discutați cu doamna deputat Prună, colega Dvs de partid, căreia am încercat acum ceva timp să îi explic toate problemele cu care ne confruntăm.
Asta este. Complexul Energetic reprezintă o masă mare de votanți. Recomand celor ce își vor trece în agenda de lucru și acest obiectiv să vină cu soluții de salvare sau soluții de ajutor. Cei 13 mii de angajați asta așteaptă.
Apropo, domnule Președinte, acest Complex energetic este stabil financiar fără datorii! Din păcate nu îi este suficient acest lucru . Îi trebuie ajutor și susținere de a trece peste acest ultim pas aprobarea schemei de sprijin. Puteți să o face și Dvs și cei din jurul Dvs prin acțiuni de lobby la comisie. Așa putem ajuta. Restul sunt povești.
1.Am văzut zilele trecute un “mare specialist” în energie vorbind de schema de sprijin în condițiile în care NICI MĂCAR O DATĂ nu s-a interesat de statusul acestui document. Își făcea griji că nu este scris!! Stați liniștiti ! Este finalizat și va asigur că este un document de referință ce vine cu soluții, nu cu bla bla-uri!
Încă așteptam ajutorul fiecăruia ce are posibilitatea să facă un pas înspre noi. Lumea asta va aprecia, credeți-mă.
2. Apropo domnule Președinte , anul trecut am investit 605 milioane RON iar anul acesta estimăm peste 570 milioane RON. În 2018 a fost cea mai mare suma investită de o companie Energetică din România. Doar ca INFO….”

View Comments

Articole recente

Estonia l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei pentru încălcarea frontierei sale maritime

Ministerul eston de Externe a anunţat luni că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al…

5 ore ago

Germania anunţă organizarea cu sprijinul Iordaniei a unui “pod aerian umanitar” către Gaza

Germania va organiza cu sprijinul Iordaniei un "pod aerian umanitar către Gaza", a anunţat luni…

5 ore ago

Oprea: În cazierul meu judiciar nu apare menţiunea unei condamnări, reabilitări sau prescripţie a răspunderii penale

Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a susţinut luni că în cazierul său judiciar nu…

5 ore ago

SUA vor ajuta Argentina să reintre în programul Visa Waiver, anunţă Departamentul Securităţii Interne

Departamentul Securităţii Interne din Statele Unite a transmis luni că ia măsuri pentru a readuce…

5 ore ago

Trump anunţă înfiinţarea în curând de către SUA a unor centre de distribuţie a alimentelor în Fâşia Gaza

Preşedintele american Donald Trump, aflat în vizită în Scoţia, a anunţat luni că Statele Unite…

5 ore ago

Netanyahu: Ofensiva în Gaza nu va înceta până când “Hamasul nu va fi eliminat, iar ostaticii eliberaţi”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat luni că Israelul nu-şi va înceta ofensiva în Fâşia…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More