Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzVicepremierul Dan Barna a declarat, joi seară, că are încredere în noul vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Emil Sămărtinean, deoarece “vine cu energie şi dorinţa de a schimba lucrurile” în această instituţie.
“Este un om în care eu, la momentul acesta, am încredere pentru că vine cu toată energia şi cu toată dorinţa de a schimba lucrurile. Sper să se integreze în sistem şi să obţină rezultate. (…) Este un om care are un CV care arată că de tânăr a muncit, s-a implicat în această zonă financiar-bancară, a fost consultant în domeniul respectiv. Am încredere în el”, a declarat Dan Barna, la Digi 24, potrivit Agerpres.
Potrivit copreşedintelui USR PLUS, nu poţi face reformă fără schimbări şi nici folosind aceiaşi oameni din sistem care au dovedit anumite “limitări”.
“Ştiţi cum se spune tot timpul şi se reproşează clasei politice, celei vechi, că USR PLUS încă nu e acolo: domle, aveţi aceiaşi trei oameni, cinci oameni, îi rotiţi tot pe ăia, ne-am săturat, nu mai fac, sunt epuizaţi. În momentul în care (…) apare cineva din societatea reală, în care un tânăr care nu a lucrat în sistem este promovat în spaţiul public sau administrativ, domle, se prăbuşeşte pământul. Cum adică, promovaţi tineri; uite, nu are experienţă, nu a mai lucrat, nu a mai făcut. Păi ar trebui să ne alegem o direcţie, ori spunem pe ăştia îi avem, ăştia sunt, nu avem alţii şi nu ne mai mirăm de rezultate ori în momentul în care vii cu oameni tineri şi accepţi nişte pariuri, da, colegul meu Sămărtinean este un om pentru care noi ne-am asumat un pariu (…) Da, este un om care are un mandat de a obţine performanţă acolo. Dacă nu se va întâmpla lucrul acesta nu e nicio problemă, va fi înlocuit, dar ideea că folosim aceiaşi oameni din sistem care au dovedit de 30 de ani nişte limitări, ca să fiu elegant, este una cu care nu se pot schimba lucrurile. Nu poţi să faci reformă folosind fix aceleaşi opţiuni pe care le-ai avut până acum”, a mai spus Dan Barna.
Emil Sămărtinean a fost numit miercuri în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu.
Plenul Senatului a adoptat luni propunerea de completare a articolului 96 din Legea fondului funciar,…
Un bărbat de 47 de ani, fost ofițer în Serviciul de Informații și Securitate al…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut luni o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale, cărora le-a…
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…
Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…
Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…
This website uses cookies.
Read More