Politica

Dan Barna, după ce DLAF a sesizat DNA cu privire la proiectul pe fonduri europene care a avut ca beneficiar firma lui: Premierul Cîțu tot nu va recâștiga sprijinul USR PLUS

Copreședintele USR PLUS, Dan Barna, consideră că sesizarea trimisă la DNA cu privire la un proiect în care el a fost beneficiar apare în momentul în care funcția lui Florin Cîțu este în pericol din cauza moțiunii de cenzură.

Dan Barna s scris: “Oricât se va strădui DLAF, o instituție aflată în subordinea premierului, să taie în segmente verificarea activității mele pentru a plasa știri negative la fiecare moment politic sau electoral important, premierul Cîțu tot nu va recâștiga sprijinul USR PLUS.

Am cerut în mod repetat, încă de acum trei ani, ca orice dosar să fie procesat și trimis la DNA astfel încât să fie lămurite toate chestiunile asupra cărora există semne de întrebare. Până acum, s-a confirmat că am avut dreptate de fiecare dată când am zis că nu am nimic de ascuns și nimic de care să mă tem.

La singura interacțiune avută direct cu cei de la DLAF, în 11 martie, când am răspuns la solicitarea de clarificări, mi-au transmis că încheiaseră verificările și vor trimite la DNA constatările. Le-am cerut și eu sa facă lucrul acesta pentru a încheia această poveste fără sfârșit. Au comunicat și public acest lucru ca „s-a trimis la DNA”.

Astăzi aflu și eu din presă că DLAF a păstrat, a pus deoparte, o bucată din verificarea inițială, pentru zile negre și nevoi urgente de comunicare negativă, ca să se mai poată genera încă o știre de genul „s-a trimis la DNA ceva cu Barna”. Asta se întâmpla azi când avem în linie dreaptă o moțiune care va confirma că actualul premier nu mai are sustinere. Nu este nimic nou, nu e nimic diferit de ceea ce era și ce am clarificat deja de luni de zile. Este doar un film în permanentă reluare la câteva luni pe care îl tot vedem împreună de trei ani.

Între timp în iunie anul acesta DNA a clasat dosarul redeschis în campania electorală din 2019, constatând că fapta nu există și a răspuns în numeroase rânduri la întrebările presei că nu am nici un fel de calitate în niciunul dintre dosare.
Obiectivul nostru este rezolvarea rapidă a crizei politice și revenirea la o guvernare stabilă și eficientă. Ea este posibilă, însă fără Florin Cîțu.

Actualul premier, coordonator al unei campanii de vaccinare eșuată, autor direct și moral al crizei politice, trebuie să plece cât mai rapid. Pentru binele românilor și al României”.

Departamentul pentru Lupta Antifraudă a sesizat DNA în privința proiectului pe fonduri europene care a avut ca beneficiar firma lui Dan Barna. Este a doua sesizare pe care DLAF o face la DNA pe numele lui Barna, la scurt timp după ce procurorii anticorupție au clasat o speță.

Surse din cadrul Departamentului pentru Lupta Antifraudă au confirmat pentru Antena 3 faptul că DNA a fost sesizată în ceea ce îl privește pe Dan Barna, dar și pe soția acestuia, Olga Totolici. Sesizarea are legătură cu ”Biblioteca bunelor practici”, un concept inovator de dezvoltare a mediului rural.

Articole recente

Trump spune că SUA ar putea oferi sprijin aerian pentru a susţine un acord de pace în Ucraina

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat marţi că a exclus desfăşurarea de trupe americane pe…

45 de minute ago

Exim Banca Românească reduce dobânda minimă la creditele de nevoi personale şi majorează suma maximă acordată

Exim Banca Românească a lansat o nouă soluţie de finanţare pentru persoanele fizice, disponibilă începând…

o oră ago

Buzoianu: Nişte directoraşi şi nişte şefuţi care ţin puterea strânsă încearcă să manipuleze o reformă reală a Romsilva

Nişte directoraşi şi nişte şefuţi care ţin puterea strânsă încearcă, astăzi, să manipuleze o reformă…

o oră ago

Lupu (UniCredit Bank): Vom fi în măsură să oferim acces la piaţa locală de capital investitorilor instituţionali ce au pe radar România

Ca participant la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), UniCredit Bank va fi în măsură să…

2 ore ago

Platforma electronică EPIDS pentru acordarea tichetului de energie este funcțională (Ministerul Energiei)

Consumatorii vulnerabili pot solicita, online, acordarea tichetului electronic de energie, începând de azi, în platforma…

2 ore ago

UniCredit Bank devine Participant la sistemul de tranzacționare al Bursei de Valori București

Bursa de Valori București (BVB) a urat astăzi bun venit, în mod oficial, companiei UniCredit…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More