Categories: Fără categorie

Dan Cărbunaru: Au fost extinse competenţele Cancelariei Prim-ministrului; au fost preluate elemente din Secretariatul General

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, o hotărâre în baza căreia au fost extinse competenţele Cancelariei Prim-ministrului, fiind preluate şi elemente din componenţa Secretariatului General al Guvernului, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.


“Guvernul a aprobat astăzi hotărârea privind stabilirea atribuţiilor, organizarea şi funcţionarea Cancelariei Prim-ministrului. Au fost astfel modificate structurile organizatorice, extinzându-se şi competenţele Cancelariei Prim-ministrului. Astfel, pe lângă cele două direcţii deja existente, Direcţia protocol şi relaţii internaţionale şi, respectiv, Direcţia de comunicare şi relaţii cu presa, a fost înfiinţată Direcţia asigurare resurse, Compartimentul juridic şi Serviciul de evaluare, analiză şi coordonare strategică. Au fost preluate cu această ocazie elemente din componenţa Secretariatului General al Guvernului, odată cu atribuţii care, de asemenea, vor fi şi suplimentate cu necesitatea de a gestiona elementele de coordonare pentru procesul de aderare a României la OCDE”, a arătat el în cadrul unei conferinţe de presă.

Cărbunaru a menţionat că aderarea la OCDE reprezintă “un obiectiv de ţară extrem de important”, deoarece oferă acces “la o platformă globală de resurse de bunăstare”. În acest sens, a precizat că 90% din investiţiile străine directe, la nivel global, sunt realizate de statele membre OCDE.

Potrivit hotărârii de guvern, a fost înfiinţat Consiliul Consultativ, organ colectiv din care vor face parte reprezentanţi ai mediului academic, de afaceri şi ai societăţii civile, cu rol de a emite propuneri, opinii şi analize în domeniul de competenţă al Cancelariei Prim-ministrului.

Cancelaria Prim-ministrului va avea rol de coordonator pentru Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Agenţia Naţională pentru Romi, Agenţia Naţională Anti-Doping, Autoritatea Competentă pentru Reglementarea Operaţiunilor Petroliere Offshore, Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, structuri cu personalitate juridică, finanţate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Numărul maxim de posturi din cadrul Cancelariei Prim-ministrului va fi de 103, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora. Personalul Cancelariei va fi format din funcţionari publici şi personal contractual, potrivit Agerpres.

View Comments

  • Extraordinar,
    Ati digitalizat Cancelaria P. M?
    Cu 100 de neamuri si pile?
    Bravo!😡

Articole recente

Secretarul Trezoreriei SUA avertizează asupra unor rambursări masive către companii, dacă Curtea Supremă anulează tarifele lui Trump

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat duminică că este ”încrezător” că planul tarifar al preşedintelui…

3 minute ago

Bolojan: Încetinirea economică – o realitate până în vara anului viitor; nu cred că inflaţia va ajunge de două cifre

Componenta de încetinire economică este o realitate cel puţin până în vara anului viitor, a…

8 minute ago

Bolojan: Că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că trebuie crescută vârsta de pensionare, la toate categoriile,…

9 minute ago

Bolojan: Discuţia la Cotroceni a fost de reducere cu 10% a angajaţilor în administraţia locală

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în privinţa reformei în administraţia publică locală că, din…

11 minute ago

Kelemen Hunor susţine că deficitul bugetar nu poate fi redus sub 8% în acest an

Deficitul bugetar nu poate fi mai mic de 8% în acest an, perioada de reducere…

14 minute ago

Bolojan: Sunt foarte rezervat să împrăştii banii pe care nu îi am

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în legătură cu proiectele PSD de eliminare a CASS…

15 minute ago

This website uses cookies.

Read More