Politica

Dan Cristian Popescu anunţă că va candida la Primăria Sectorului 2, deşi nu este susţinut de PNL

Viceprimarul Dan Cristian Popescu (PNL) a anunţat, miercuri, că va candida la Primăria Sectorului 2, urmând să negocieze cu partidele care sunt dispuse să îi ofere susţinere sau să se înscrie independent în cursa electorală.

“Proiectul meu politic este legat de Sectorul 2, de cetăţenii din Sectorul 2 şi de proiectele pe care le-am început aici şi pe care vreau să le continuu. Mi-aş fi dorit să fiu astăzi susţinut de partidul pentru care am depus efort politic, pentru care am candidat şi în 2016, dar care astăzi a ales să nu aibă un candidat pentru Sectorul 2. A fost o negociere politică pe care, personal, nu am înţeles-o, dar nu am cum să nu ţin cont de ea. În această situaţie, sunt obligat că candidez pentru Primăria Sectorului 2, pentru că dacă nu aş candida, fostul primar Neculai Onţanu ar deveni din nou primarul Sectorului 2”, a explicat el, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

În opinia sa, Neculai Onţanu a făcut “foarte multe lucruri reprobabile” în calitate de primar, sute de hectare de teren fiind retrocedate în condiţii “ciudate, suspecte sau chiar ilegale”.

“Dacă nu aş face acest lucru, pentru care sunt dispus să negociez cu oricine doreşte să mă susţină, domnul Onţanu ar ajunge primar şi acest lucru ar face să ducă Sectorul 2 cu 20 de ani în urmă, în anul 2000, atunci când dânsul a devenit primar. Sacrificiul pe care sunt dispus să îl fac, să candidez chiar şi independent – dacă nu voi găsi susţinere pentru proiectele mele – este legat de continuarea acestor proiecte. Este miza mea politică şi aceasta mă obligă să candidez, chiar şi independent. Dacă sunt partide care vor să mă susţină, voi intra în discuţii cu acestea în zilele următoare”, a afirmat Popescu.

El s-a declarat convins că, alături de Onţanu, reprezintă singurul candidat cu şanse de reuşită în alegeri.

“În Sectorul 2, orice vot care nu merge către mine este un vot către domnul Onţanu. Suntem, practic, singurele persoane care pot câştiga această primărie, singurele persoane care au notorietatea necesară. Fiecare, în schimb, cu modul lui de a vedea lucrurile. Eu am început proiecte legate de şcoli, de digitalizare, legate de parcuri mai frumoase, legate de educaţie, legate de un parc în această zonă, de dimensiunea Herăstrăului. Am proiecte legate de termoficare. Proiectele mele vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor Sectorului 2 şi dezvoltarea durabilă a acestui sector. Este tot ceea ce contează în acest moment”, a susţinut Dan Cristian Popescu.

PNL şi USR PLUS au decis să aibă candidaţi comuni pentru primăriile sectoarelor Capitalei, Radu Mihai (USR PLUS) fiind desemnat să intre în cursa electorală pentru Sectorul 2 şi nu viceprimarul liberal Dan Cristian Popescu.

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, declara săptămâna trecută că acest rezultat a venit în urma unor dezbateri şi analize şi a determinării USR PLUS de a avea candidatul în acest sector.

“Au existat mai multe criterii pe care s-au purtat negocierile şi deciziile care s-au luat în ultimă instanţă sunt decizii politice. Faptul că la Sectorul 2 este un candidat USR PLUS este rezultatul unor dezbateri, analize, evaluări pe care le-am făcut şi al unei determinări care a existat din partea partenerilor de a avea Primăria Sectorului 2. Faptul că s-a ajuns la această înţelegere, asta nu înseamnă că cei care ar fi vrut să candideze din partea Partidului Naţional Liberal n-o să fie pe listele Partidului Naţional Liberal. Cei care erau înscrişi în competiţia internă vor fi pe primele locuri, vor fi viceprimari, vor avea poziţii importante în administraţia Bucureştiului”, a explicat Orban.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

4 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

4 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

6 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

6 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

6 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More