Energie

Dan Drăgan: 89.195 de facturi greșite la gaze naturale, iar la energie electrică – peste 450.000; Ciucă: Ministerul Energiei va fi responsabil de toate activităţile de monitorizare a procesului de emitere a facturilor

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, miercuri, în cadrul şedinţei de Guvern, că Ministerul Energiei va fi responsabil de toate activităţile de coordonare şi de monitorizare în ceea ce priveşte recalcularea facturilor la energie electrică şi gaze, “astfel încât să nu se mai întâmple partea de necorelare şi de neajustare”.

“Ministerul Energiei va fi responsabil de toate activităţile de coordonare şi de monitorizare, astfel încât să nu se mai întâmple partea aceasta de necorelare şi de neajustare, practic, de corectare a softului, astfel încât să poată fi folosit ca un argument în elaborarea greşită a facturilor. Totodată v-aş ruga să aveţi în vedere ca împreună cu Ministerul Muncii să corelaţi toate mecanismele pentru schema de compensare, astfel încât să nu avem probleme nici în ceea ce priveşte sarcinile care revin instituţiilor guvernamentale în acest sens”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, la începutul şedinţei de guvern.

La solicitarea premierului, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan-Dragoş Drăgan, a prezentat o serie de date privind procesul de refacere a facturilor emise greşit la energie electrică.

“Referitor la schema de ajutor pentru plafonarea preţurilor la energie şi la gaz care a fost instituită prin OUG 118/2021, aplicată prin Legea 259/2021, în urma controalelor care au fost desfăşurate la toţi furnizorii de energie electrică şi gaze naturale vă pot spune că la nivelul săptămânii trecute (…) au fost identificate un număr de 89.195 de facturi greşite, iar la nivelul energiei electrice au fost identificate peste 450.000 de facturi greşite. În urma acestor controale desfăşurate de ANPC s-a identificat nerespectarea clauzelor contractuale şi aplicarea neadecvată a ordonanţei 118/2021, dispunându-se refacerea şi acestor facturi ce au fost întocmite greşit. Procesul este în desfăşurare; au fost peste jumătate dintre aceste facturi pentru partea de energie electrică refăcute şi urmează să avem datele la sfârşitul săptămânii, în care suntem convinşi că vom atinge targetul în ceea ce priveşte refacerea acestor facturi întocmite greşit iniţial de furnizorii de energie electrică şi gaze naturale”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei.

El a subliniat că, totodată, prin OUG nr. 3/2020, prin care au fost identificate şi indicate noile praguri de plafonare la energie şi la gaz natural pentru consumatorii casnici şi cei industriali, s-a urmărit ca impactul asupra sistemelor informatice pe care furnizorii le folosesc să fie minim.

“Deci, nu ne aşteptăm la o problemă în acest sens, dar pentru a evita acest lucru pe viitor săptămâna viitoare au fost invitaţi toţi furnizorii de gaze şi energie electrică la Ministerul Energiei şi vom discuta cu dânşii, împreună domnul ministru Popescu va discuta cu dânşii şi vom depune toate diligenţele şi măsurile necesare pentru a evita ceea ce s-a întâmplat în prima fază a procesului de compensare a facturilor pe lunile noiembrie şi decembrie”, a afirmat Dan-Dragoş Drăgan.

Articole recente

Majoritatea polonezilor se opun participării ţării lor la o forţă de menţinere a păcii în Ucraina (sondaj)

O majoritate clară a polonezilor se opune participării ţării lor la o forţă multinaţională de…

51 de minute ago

Arafat: Există burnout la o parte din medicii de la UPU, care poate fi eliminat prin personal suficient

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că…

54 de minute ago

Soţia lui Erdogan face apel la Melania Trump,referitor la cei 18.000 de copii “ucişi brutal” în Gaza

Prima Doamnă a Turciei, Emine Erdogan, i-a cerut Primei Doamne a SUA, Melania Trump, să…

56 de minute ago

Tesla majorează cu 15.000 de dolari preţul celui mai scump model Cybertruck în SUA

Tesla a crescut preţul versiunii de top a pickup-ului electric Cybertruck cu 15.000 de dolari…

2 ore ago

Bolojan: Pactul Ribbentrop-Molotov, simbol al cinismului şi brutalităţii; totalitarismele au adus crime în masă, deportări şi foamete

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Naţionale a Comemorării Victimelor Fascismului…

3 ore ago

Hidroelectrica anunță că nu intenționează nicio majorare a prețurilor de furnizare a energiei electrice

În urma unor informații apărute ieri, 22 august, în presă, Hidroelectrica dorește să clarifice faptul…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More