Energie

Dan Drăgan, Ministerul Economiei: Calendarul listării Hidroelectrica – influențat de contextul pieței globale, dar și de deciziile politice, din Parlament și Guvern

Calendarul listării Hidroelectrica la bursa este influențat de mai multe aspecte, unele determinate de contextul pieței globale, altele de activitățile care se decid la nivel politic, inclusiv în Parlament și în partea executivă, a spus Dan Drăgan, secretar de stat Ministerul Economiei, la Conferința Focus Energetic.

Potrivit domniei sale, în prezent, Hidroelectrica parcurge etapele necesare în vederea listării.

Parlamentarii au votat, recent, o lege prin care se interzice, pentru o  perioadă de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută.   

Dispoziţiile Legii privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică sunt constituţionale în raport cu criticile formulate de PNL, potrivit Curţii Constituţionale.

Cu toate acestea, în continuare, dorința, la nivel guvernamental, este de listare a Hidroelectrica. Dan Drăgan a spus: “Din câte cunosc, în acest moment, exista dorința ca societatea să devină jucător regional, inclusiv să fie listat, să atragă surse de finanțare de pe piata de capital. Nu pot da date concrete legate de timing.”

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

9 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

9 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

11 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

11 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

11 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More